Cântați din trâmbițe mai tare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cântați din trâmbițe mai tare,
Aproape-i revenirea Sa,
Isus Hristos, a noastră viață,
La ceruri El ne va-nălța.
Cântați mereu de fericire,
El mântuire-n dar ne-a dat,
Cu sânge sfânt ce-a curs pe-o cruce,
Păcatul nostru l-a iertat.
Fiți bucuroși în orice clipă,
În veșnicie să sfârșiți,
Cantați un imn a-l biruinței,
Când v-a veni să fiți răpiți.
Să nu tăceți voi guri atinse,
De harul Celui ce a-nvins,
Pe cruce moartea cea hadână,
Când pentru voi în chin s-a stins.
Cântați iubirea care zorii,
Răsare-n zi și pentru voi,
Prin apele ce se ridică,
Cântați mereu și fiți vioi.
V-așteaptă dragostea măreață,
Pe calea grea nu vă-ntristați,
Când jalea fața își arată,
Voi Domnului să îi cântați.
Cântați cu inima deschisă,
Să se audă-n depărtări,
Cântarea are aripi sfinte,
Te trece ea de-ntinse mări.
Să nu fiți triști căci întristarea,
E calea celor ce cobor,
Cântați, cântați să se audă,
În Țara dincolo de nor.
Cântați trăind în curăție,
Sfințiți-vă în harul Său,
Să vă cunoască la un capăt,
Preadulce sfântul Dumnezeu.
Un cântec viu să se audă,
Din zori până în ceas târziu,
Sub soare, lună sau sub stele,
Sau când veți trece prin pustiu.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/306486/cantati-din-trambite-mai-tare