Vindecată de cancer la picior
Autor: Augustin Tecar
Album: Poeziile Îndurării
Categorie: Incurajare
O injecție mi-a fost fatală,
Un tratament greșit la picior
Și m-am ales cu-o gravă boală,
N-am putut merge la școală
Și eram aproape să mor.

Am fost la medici renumiți
Din București și Timișoara.
Părinți-au cheltuit bani mulți,
Deși nu erau din cei avuți
Și totuși avansa mereu boala.

Mi s-a făcut și o operație
Care din păcate nu a reușit.
Boala a avut o mai gravă reacție.
Medicii nu găseau nici o soluție,
Iar eu sufeream foarte cumplit.

Mi-au spus că-i mușchiul putrezit,
Am la picior miozită și cancer.
Boală de care foarte rar s-a auzit
În trupul meu s-a împânzit
Și era pentru doctori un mister.

M-au consultat medici din America
Și-au încercat să-mi vină-n ajutor,
Dar nici la ei cazul nu se rezolva.
Eu am rămas tot cu boala mea,
Am rămas tot în cuptor.

Am ajuns imobilizată-n pat,
Că nu mai puteam sta pe picioare,
Curând și mâinile-au cedat.
Boala mai mult de 9 ani a durat
Cu dureri tot mai amare.

Frații s-au rugat în adunare
Pentru boala mea cea grea.
Și Dumnezeu plin de-ndurare
A promis prin Duhul vindecare,
Întărind nădejdea mea.

Eram priveliște pentru vecini
Și pentru foștii colegi de școală.
Veneau la mine mulți creștini
De dragoste frățească plini
Și mă compătimeau cu milă.

Într-o luni, frații mi-au adus
Ungerea cu untdelemn pe o batistă
Și cu sfială pe picior mi-au pus.
Atunci am simțit un fior de sus
Ce doar în Dumnezeu există.

Toate durerile au dispărut
În următoarele trei zile.
Domnul vindecarea a făcut
Și boala de tot a dispărut,
La fel și toate rănile.

Joi am mers la adunare
Pe picioare: deplin sănătoasă,
Că Domnul nostru-I mare,
Este plin de har și îndurare.
L-am slăvit cântând voioasă.

Când doctorul m-a văzut
M-a consultat profund uimit.
Că-I mare Dumnezeu a recunoscut.
A zis: pe el să nu-l caut mai mult,
Ci doar pe Cel care m-a izbăvit.
Amin.
(Luni, 23 mai 2022)
O. A. Din Dragoste pentru Adevăr
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/306469/vindecata-de-cancer-la-picior