Pomul cunoașterii (4)
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

                                                                Pomul cunoașterii (4)    

   Pomul cunoașterii răului, nu trebuie atât de mult explicat, pentru că tot, tot răul din lume, fiecare îl vedem, cum tot mai mult se multiplcă pe pământ și chiar în bisericii, făcând excepție -doar- „Biserica” lui Hristos, unde „mădularele Trupului lui Hristos”, eu și cu tine, vorbim Hristos în noi, care multiplică doar Hristos pe pământ prin această lume, unde Biserica trăiește, cu valorile lui Hristos în ea. Biserica lui Hristos, nu multiplică conștient, nici măcar „binele”, și faptele din „Pomul Vieții”, nu, nu, ci Însăși „Hristos în om”, persoana Lui, se multiplcă atunci când Vestea Bună este primită de cineva. Când „Hristos” domnește în om, nu trebuie să stai lângă el, să nu facă una, alta, ori să facă ceva, acel fiu de Dumnezeu, nu vorbește -fapte bune- ci Hristos, Rădăcina faptelor bune. Aici este biruința lui Hristos în om. Din pomul cunoașterii binelui, omul, azi face bine, mâine rău, iar judecătorii în bisericii trebuie să fie activi mereu, ca nu, să-i învețe Adevărul, adică Hristos în ei, ci să-i pună sub disciplină, pe cei ce nu trăiesc după regulile pomului cunoașterii grupării respective. Aici este „roada” mâncării din acest pom blestemat, „binele”, care ține omul sub condamnare, pentru că nu-i interesează Viața, ci moartea. Mi-a venit în minte un exemplu. Cunoașteți fiecare pe Ap. Pavel, mai întâi Saul, un renumit teolog al învățăturii din pomul cunoașterii binelui și răului, pentru că până la venirea Domnului Isus, toată lumea era sub acest blestem, cunoscându-L pe Dumnezeu din auzite, nu prin relație și revelație. Mai erau într-adevăr și astfel de oamenii, cărora Dumnezeu se descoperea ocazional, dar nu locuia în ei. „Pomul Vieții”, nu venise încă pe pământ, în Hristos Isus. Acest Saul nu era un om al facerii păcatului, răului, ci a „binelui”, dar, binele din pomul cunoașterii. El știa ce zisese Dumnezeu:

   Deuteronom 5:6-7. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.” Amin!

   Acum vine Unul care își zice fiul lui Dumnezeu, Isus, care se dă Dumnezeu și este născut aici printre noi din părinți știuți de popor și ne strică legea noastră, religia cum se zice astăzi. Referință: Ioan 19:7. „Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, și după Legea aceasta El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” ----Pavel și-a zis, dar eu nu am să-L las. Pe toți cei care Îi slujesc și se numesc creștini, îi voi stîrpi din lume. Și a început acțiunea exact cum și-a propus. dar Dumnezeu Isus, pe care el nu-L cunoștea, religia lui nu-L primise în inima ei. Și Saul pornește: Fapte Ap. 9:1-5b. „Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele-preot și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă îi va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești... ”!

   Saul a fost „născut din nou” și a pornit cu un nou mandat, acum din Pomul Vieții, care l-a dus cu demnitate, până la moarte, învățându-ne Adevărul adevărat al Evanghelie lui Hristos, pe care l-a primit direct de la Dumnezeu. Era relația, la care și pe noi ne cheamă Tatăl, relația Tată-fiu. Aici este domeniul Pomului Vieții, învățătura care vrem să o ducem noi în lume. Hristos în noi, este nădejdea slavei. Amin! (Va urma)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/306214/pomul-cunoasterii-4