Cu bun simț, de noi am fi,
Nimeni nu ar mai cârti.
Legi extreme nu s-ar pune,
De nu am fi ca în lume.

Extremele nu sunt bune,
Libertin nu poți să fii,
Însă nici cu sac și cu cenușă
Să încerci tu să devii.

Totul are o balanță,
Domnul așa ne-a creat,
Dar noi ne credem mai buni
Și legi noi am adăugat.

Câți, în numele credinței,
Au ucis popoare-ntregi?
Cei ce L-au ucis pe Domnul
Nu urmau aceste legi?

Pacea o dă mai departe
Cine-n inimă o are.
Nu contează felul în care
Se prezintă o arătare —
Fiecare dă ce are...

De pe Domnul Îl iubești
Și Lui chiar tu Îi slujești,
Nu te pui la judecată
Nici la vorba vinovată.

Ci, cu Duhul Sfânt și blând,
Pe genunchi, în adunare,
Ceri tu Domnului iertare,
Că, prin judecata ta,
S-a răcit biserica.

Oare cum a fost Avraam
Când Domnul i-a vestit sfârșitul?
Oare-a zis el: „Dă-le, Doamne,
Căci au trăit în neascultare”?

Oare ție ți s-a dat
Judecata-n loc de sfat?
Cine te-a pus judecător
Peste scumpul Lui popor?
Oare nu mândria ta
A lovit biserica?

Dacă vrei să schimbi ceva,
Lasă ca exemplul tău,
Prin Duhul Lui Dumnezeu,
Să lumineze în adunare
Prin vorbe de înviorare,
Să se facă ridicare
Și o mare cercetare.

Și în Orientul Mijlociu,
Legile sunt foarte multe.
Dar le este de folos?
Îl slujesc ei pe Hristos?

Sau se înșală, judecând
Lucrurile cum nu sunt?
Nu haina îl face pe om
Mai sfânt, mai bun sau mai domn.

Bunătatea, frate dragă,
Este ceea ce ne leagă
În iubire și ne schimbă,
Căci modelul noi l-am luat
De la Cel ce e Împărat
Și viața Și-a sacrificat,
Ca, prin bunătatea Sa,
Să învățăm noi pocăința.