Săptămâna Creaţiei, Ziua a şasea.
Autor: Nicholas Dinu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Conundrume cosmice sar în picioare
Bosoni, galaxii, jucăuşul atom,
Onirice raze din hrube stelare -
Azi Domnul coboară să-l facă pe OM.

Coboară Cuvântul, e ziua a şasea,
E-atât de profundă lucrarea de azi!

"Din fire de praf şi gluoni ca mătasea,
Bărbat şi Femeie vom face.

Doi brazi

Cu tălpile-n seva iubirii de Noi
Şi frunţile unse de harul gândirii
Pe burgul planetei, stăpâni amândoi,
Slujind adevărul în muzica firii.

Să-l facem pe om templierul vieţii,
Mai drept ca un înger, mai 'nalt ca un vis,
Pe umeri să poarte hlamida blândeţii
Şi-n ochi să-i rodească un bulgăr de ghist..."

În piept respirând suflarea divină
Adam se trezi. Pe-o geană de cer
Cu Eva alături păşea în lumină.
Păcat nu era.
Era doar mister.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/30615/saptamana-creatiei-ziua-a-sasea