El taina inimii o știe
Autor: Delia Vele
Album: Așteptând venirea Lui
Categorie: Incurajare
El taina inimii o știe
Geamătul și suspinul tău
Îl aude Dumnezeu,
El este Cel ce te înțelege,
Misterul inimii deslege,
Că nimic nu poți ascunde,
Șoapta inimii îți aude,
Știe când ești amărât
Și de gânduri doborât.
Știe tot ce se petrece
Nimeni nu trebuie să încerce
Să Îl facă să înțeleagă
Că El cunoaște lumea întreagă.
Nimic de El nu poți ascunde,
Cu privirea te pătrunde
Știe ce se află în ea
Știe dacă e toată a Sa,
Știe și îți cunoaște taina
Ce n-ai spus-o nimănui
Știe ce adâncă-i rana
Ce nu vrei oricui să spui,
Doar la Domnul care te-nțelege
Și poate inima să drege
Poate să o facă bine
Că Îi este milă de tine,
Că Domnului de tine-i pasă,
El are o inimă aleasă
Și în marea-i bunătate
Te consideră un frate.
Bun e Domnul că se-ndură,
El are o inimă pură,
El mângâie și îți alină
Inima care suspină.
El te ajută, te întărește
Din cuptor te izbăvește,
Îți vindecă inima
Că e mare mila Sa.
Mare e Domnul ce se implică
În lucrare mare sau mai mică,
El este Cel ce poate rezolva
Orice problemă în viața ta.
El nu te lasă să fii doborât
În încercare când ești amărât
Căci El mereu îți pregătește
Un plan și te izbăvește.
Oricât ar fi viața de crudă
Și plânsul inima-ți inundă,
La Domnul găsești mângâiere,
Tot El te ajută în durere,
Că El este Acela care
Ajută cu drag pe orișicare,
Pe cel ce ajutor Îi cere
Îl ajută cu plăcere.
Cu problema ta să vii
Dar și cu multe mulțumiri
Că merită tot respectul,
Bun e Domnul Savaotul!
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/306144/el-taina-inimii-o-stie