Credincioșia lui Iosif


Cu IOSIF, Dumnezeu a fost
Căci el, prea bine ajuns
Și a găsit la toate rost
În funcții mari, el a fost pus

Căci Potifar, al său stăpân
În el prea mult se încredea
I-a dat tot ce a fost mai bun
I-a încredințat, averea sa

L-a respectat și l-a cinstit,
Căci l-a văzut om credincios
Un om loial, l-a socotit,
Venit înspre al său folos.

El a văzut că Dumnezeu
Pe acest om prea, mult îl iubea
Îl ajuta la tot ce-i grea
Și spor în toate, îi dădea

Căci binecuvântări avea
Și-n casa sa, chiar se vedeau
Domnul deloc nu-l părăsea
Și îl ferea mereu de rău.

Însă soața lui Potifar
Un gând rău și mârșav și-a pus
Ea se lupta, dar în zadar
Pe acest bărbat, nu l-a supus

Căci se temea de Dumnezeu
De Potifar, se rușina
N-a acceptat gândul cel rău
Ce a sa stăpână. îl avea

Voia ca el să o iubească
Și pe al ei soț să-l înșele
Casa să își batjocorească
Dar Iosif, a fugit de ele

El de ispite se ferea
Căci nu-i părea deloc corect
Pe al său stăpân îl respecta
Era mereu foarte atent

Jignită, c-a fost refuzată
Cu soțul ei, ea a vorbt
Și i-a spus, c-a fost atacată
De slujitorul lui, iubit

Stăpânul brusc s-a supărat
La asta chiar nu s-a gândit
Din slujbă a fost alungat
Și închis a fost, batjocorit

Și nedreptăți a pătimit
El Iosif, servul credincios
Vină n-avea, căci n-a greșit
Nu a dorit al său folos.

Amin

Câmpia Turzii, 25 iunie 2025