AZI PRIVIND ÎN URMĂ LUMEA
Azi privind în urmă lumea
Și aducerea-i aminte
Mă cutremur ca de glasul
Negrăitelor cuvinte.

Ca de viforul din stâncă
Șuier greu, necruțător
Ce-mi urla mereu în tâmple
Istovit, tânguitor.

Neoprit, curgând adesea
Ca un râu fără nesaț
Se izbea în al meu suflet,
Fără milă, fără glas.

Nu știam că sus pe stâncă
Un păstor, un om iubit
Cu toiagu-i plin de slavă
"Lumea mea"a nimicit

Și prin mâna lui întinsă
Văzu-i cerul alb, curat
Tron de dragoste, de pace
Alb veșmânt de împărat.

Îngeri, mii fără de număr
Stau în jurul unui tron
Chipul celui ce e veșnic
Și al Domnilor e Domn.

Lumea-n urmă, pe vecie
Nu mai vreau să o cunosc;
Domnul însuși e în fața-mi
Lângă îngeri luminoși!

Străbătând cu milă cerul
El Păstor, eu om pierdut
Ratăcind în lumea largă
De păcat și de argint

El un împărat, un rege
Eu, tâlhar rău, de nimic
Cu puterea-i să dezlege
Lanțul ce m-a pironit

În genunchi primesc iertarea
Viață nouă în Hristos
Mântuire, preț de sânge
Râvnă bună cu folos!

P O S T U M E