Gândul de a mă sfinți

Când gânduri mintea îmi frământă
Spun; mai sunt pe calea îngustă?
Sau merg alene, șchiopătez
Ori sunt trează, mai veghez?

Cu mine însumi mă mai lupt?
Sau firul sfânt de legătură-i rupt?
Mă judec încă și, mă mai cercetez?
În via Domnului ce fac? Mai lucrez?

M-am apropiat? sau m-am îndepărtat?
Astfel săvârșind mare păcat...
Căci dacă nu am mai lucrat nimic
Pentru Domnul, singură mă contrazic...

Cu talantul de la Domnul ce am primit
Ce am făcut? Am mai muncit?
M-am mai sfințit, m-am pocăit?
Am adus, sau nu, rod însutit?

Sunt gânduri ce mintea îmi frământă
Căci nu vreau să fiu înfrântă,
Vreau mai multă apropiere
În slujire și în veghere,

Că nu vreau să dau socoteală
Să mă prezint cu mâna goală
În fața Celui care din iubire s-a jertfit
Dovedindu-mi ce mult m-a iubit.

Gândul că nu am făcut îndeajuns,
În minte și-n inimă a pătruns
De aceea vreau să mă silesc
Și timpul să îl prețuiesc

Să-mi dau silința de a mă apropia,
Neîncetat să pot veghea,
Să lucrez cu drag și dor
Pe al Domnului sfânt ogor

Că nu e mult și Domnul vine
Și atunci îi va lua la Sine
Pe cei ce aici s-au pregătit
Și din timpul lor s-au dăruit,

Pentru Domnul făcând bine
Celor din jur cum se cuvine,
Trăind o viață curată
Cu o slujire devotată.
Amin