Te văd...Te simt...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Te văd ascuns în orice floare,
În zâmbet, lacrimă și cânt...
Te simt în vântul ce adie,
Ești tot și-n toate pe pământ...
În zori de zi când mă trezesc
Te văd în raza luminoasă
Ce-mi dă sărut din veșnicie
Și-mi face ziua mai frumoasă
Și-apoi, în stelele din noapte
Cu ochii minții Te zăresc
Și-înfiorat de a Ta slavă
Îți spun din nou că Te iubesc
Și iar mă-nchin... Ești Domn și Tată
Măreț și veșnic Dumnezeu
Te văd în fiecare floare
Iubit al sufletului meu!
Vulcan-22-06-2025
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/306094/te-vad-te-simt