Psalmul înnoirii
Autor: Nona Minona
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Îți mulţumesc Slăvit Părinte,
că-n mila Ta, cum alta nu-i,
la noi gândiri și simțăminte
prin har și dragoste ne sui
să explorăm noi zăcăminte
ce nu-s date orişicui,
și-o inimă tot mai fierbinte
ca unor fii ai cerului.
Îți mulțumesc de-atunci încoace
că pacea Ta ne-o dai din plin,
deşi o fire rea, tenace,
tot mai păstrează-n ea venin...
Și planuri peste planuri coace
să-ntunece un cer senin
și să dărâme sfânta pace,
din care-atâtea haruri vin.
Îți mulțumesc, slăvite Tată,
că-n fiecare dintre noi
ne-ai dat puterea minunată
de-adevăraţi copii ai Tăi...
Că de-ar porni chiar lumea toată
în contra noastră cu război,
Tu n-ai să ne mai laşi vreodată
să mai ne-ntoarcem înapoi.
Îți mulțumesc de armătura
cu care Tu pe toți ne-mbraci,
că de-ar căsca şi marea gura,
Tu i-ai striga din nou: “Să taci!”
Căci armătura e Scriptura,
și-n fața ei, nici mii de draci
de şi-ar vărsa-n cascadă ura,
Tu tot biruitori ne faci...
Ajută-ne, pe calea nouă
pe care paşii ni i-ai pus,
chiar când pe ea-i venin, nu rouă,
noi să privim mereu în sus...
Căci ştim că peste dânsa plouă
o bucurie de nespus,
că nu-s în lume-asemeni două
și duce sigur la Isus...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/306002/psalmul-innoirii