Rolul profețiilor din cărțile profetice este acela de a transite mesaje de avertizare, dar în același timp de a oferi o speranță. Și aș vrea să ne uităm la două cărți profetice și să înțelegem modul în care Dumnezeu, prin scrierea lor dorește să ne facă să înțelegem că El este cel care aduce izbăvirea din cele mai grele situații. Prima este cartea Daniel, o carte ce în primele 6 capitole este o carte istorică, dar în ultimele 6 capitole este o carte profetică. Cea de a doua carte este Apocalipsa, o carte eminamente profetică.

Pentru a înțelege cum Dumnezeu dorea să ofere speranță prin modul în care au fost scrise cele două cărți, trebuie să înțelegem cine erau destinatarii și care era situația lor și din ce cauză aveau nevoie de speranță și izbăvire.

Daniel scrie cartea pentru partea din poporul Israel care era în robia babiloniană. Pentru ei ca națiune, robia era foarte grea, departe de țara lor, ei sperau că robia nu va dura mult și se vor întoarce repede în țară, ba chiar aveau profeți care spuneau astfel de lucruri măgulitoare, care le gâdilau urechile și le plăceau să le audă. Însă Dumnezeu avea să-i învețe că izbăvirea vine din mâna Lui, și dacă El este izbăvitorul, lucrurile se întâmplă în termenii Lui nu cum ar dori oamenii. Ca națiune era într-o situație de disperare, și Dumnezeu face un pas înspre ei anunțându-le izbăvirea, de care noi cei de azi, uitându-ne în spate la istorie putem certifica că au avut parte  din mâna lui Dumnezeu, așa cum a promis.

Cartea Apocalipsa, este scrisă celor șapte biserici din Asia Mică, ce erau sever persecutate în acea perioadă, astfel încât aveau nevoie și ei de o îmbărbătare din partea lui Dumnezeu ca să facă față problemelor. Ea trebuie citită având în minte destinatarii și problemele lor.

Uitându-ne la vedenia lui Daniel descrisă în capitolul 7, putem să identificăm patru fiare, care într-o formă prezintă o realitate cerească a ceea ce a visat Nebucadnețar – chipul cel mare. Prima fiară este un leu cu aripi de vultur, echivalentul capului de aur din visul împăratului și reprezintă Imperiul Babilonian, a doua fiară un urs cu trei coaste în gură echivalentul pieptului și bratelor de argint din visul împăratului și reprezintă Imperiul Medo-Persan, a treia fiară era un pardos (leopard) cu patru aripi și patru capete echivalentul pântecelor și coapselor de aramă din visul împăratului și reprezintă Imperiul Macedonean (grec), a patra fiară grozav de înspăimântătoare și de puternică echivalentul fluierelor picioarelor parte de fier parte de lut din visul împăratului și reprezintă Imperiul Roman. Daniel vede cele patru fiare și ajunge în sala de judecată din ceruri de la tronul lui Dumnezeu. Vede cum cele patru fiare sunt înfrânte. Dar cumva focalizarea cade pe ultima fiară și pe modul în care va aduce Dumnezeu izbăvirea. Avantajul nostru este că uitându-ne la aceste profeții din prezent înspre trecut la 2-2.500 de ani distanța putem să tragem concluzii cu privire la împlinirea sau neîmplinirea lor. Privind în istorie ni se confirmă că fiecare din primele trei imperii (Imperiul Babilonian, Medo-Persan și cel Macedonean) au căzut, istoricii spun că din cauza diverselor uneltiri sau din prea multă ambiție cum e cazul Imperiului Macedonean. Însă din viziunea lui Daniel înțelegem că realitatea spirituală era cu totul alta: în ceruri există un Dumnezeu care judecă, și judecata lui este dreaptă, deși poate noi oamenii nu o înțelegem totdeauna, cum nu înțelegea nici poporul evreu aflat în robia babiloniană. Cele trei fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar într-un mod suprinzător, înainte să se vorbească despre ultima fiară, apare imaginea Fiului lui Dumnezeu: M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. (Daniel 7:13-14)

Privind la structura capitolului 7 putem vedea că jumătate din el este cu privire la Fiul lui Dumnezeu, fiara a patra și modul în care va veni izbăvirea din mâna acestei fiare. Așa cum am spus, fiara reprezintă Imperiul Roman, iar referirea cu privire la cei care vor fi scapați din mâna fiarei nu este cu privire la poporul lui Dumnezeu, ci la sfinții Celui Preînalt. Comparând această parte a profeției cu istoria, noi putem să identificăm faptul că cea care a fost izbăvită din mâna fiarei a fost biserica. Acest lucru poporul evreu nu îl putea înțelege, dar l-au înțeles la 500 de ani distanță apostolii, în mod special Petru și Pavel. In Daniel 12:4 ni se spune: Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. Vremea sfârșitului a început cu venirea lui Mesia pe pământ, iar atunci apostolii au înțeles semnificația profețiilor lui Daniel.

 În versetele 24 și 25 se vorbește despre un împărat care se va ridica și va rosti vorbe de hulă. Se prea poate să fie vorba de împăratul Domițian care s-a proclamat Dominus et Deus – domn și dumnezeu și care de asemenea a persecutat biserica. Însă Dumnezeu este cel care își izbăvește biserica: Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!" (Daniel 7:26-27). Ceea ce s-a și întâmplat, după căderea Imperiului Roman, biserica s-a dezvoltat puternic.

Avem așadar profeția lui Daniel, care am demontrat că s-a împlinit. Iar acum dacă ne mutăm la profeția lui Ioan din Apocalipsa, vedem că ea vizează tot biserica, însă mare parte din ea încă nu s-a împlinit. Ioan este răpit la cer pentru a vedea lumea dintr-o perspectivă cerească. El este transpus într-o viziune cu privire la finalul istoriei umanității, ca să își înțeleagă mai bine prezentul din perspectiva planului ultim a lui Dumnezeu cu privire istoria umanității. În Apocalipsa nu se prezintă un prezent suspendat, anihilat de un viitor escatologic, ci se prezintă un prezent în lumina unui viitor transcendent care urmează. Destinatarii scrierii lui Ioan erau bisericile care trăiau într-o perioadă în care cei drepți sufereau iar oamenii slabi înfloreau, le mergea bine. În astfel de circumstanțe probabil biserica se întreba unde este dreptatea lui Dumnezeu? Trăiau într-un imperiu care își aroga un statut divin asupra lumii, aducând pacea romană și prosperitate economică, încât probabil unii își puneau realmente următoarea întrebare: cine e stăpânul lumii? Imperiul Roman sau Dumnezeu? În cine să ne încredem?

Din această cauză cartea Apocalipsa este o carte care vrea să transmită un mesaj clar către biserică: Dumnezeu va ieși triumfător asupra răului și își va instaura împărăția. Era lucrul pe care biserica trebuia să îl înțeleagă și să privească prezentul în care trăiau în lumina planului viitor pe care Dumnezeu îl va aduce la îndeplinire.

Imaginea de judecător a Celui Preaînalt din cartea Daniel este transferată în cartea Apocalipsa asupra Fiului:

În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: "Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea." M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. (Apocalipsa 1:10-19)

Da Fiul va fi cel care va judeca, însă celor șapte biserici – care reprezintă în ansamblu biserica – li se cere să biruiască. Dar ce fel de biruință se cere bisericilor? Să se răscoale împotriva asupriturilor din Imperiul Roman care-i batjocoreau? Nicidecum! Celor șapte biserici li se cere să biruiască din punct de vedere spiritual: să identifice apostolii mincinoși, să aibă răbdare, să nu își piardă dragostea dintâi, să fie tare în suferințele fizice care vin de la Diavolul dar care nu are putere să le ucidă sufletul, să nu se lepede de credință, etc. toate descriu o luptă spirituală.

Lui Ioan îngerul i-a cerut în mod expres să nu pecetluiască prorocia: Apoi mi-a zis: "Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape (Apocalipsa 22:10). Spre deosebire de prorocia lui Daniel, aceasta trebuia să rămână neplecetluită pentru că vremea era aproape ca ceea ce era profețit să se întâmple, și credincioșii să înțeleagă.

Europa în care trăim azi este o imagine fidelă a Imperiului Roman din perioada bisericilor cărora le era adresată cartea profetică. La fel ca în trecut sodomia este ridicată la rang de cinste, și chiar se fălesc cu ea. Însă oricât de mult am vrea noi să ridicăm și să coborâm conducători, acesta este atributul lui Dumnezeu după cum am văzut în cartea Daniel. Noi nu avem de luptat împotriva căpeteniilor care conduc azi Europa, ci să ne plecăm pe genunchi și să ducem lupta spirituală pe care Dumnezeu o cere de la noi.  

Și noi suntem parte din biserica, și noi trăim într-o lume dacă nu dificilă, cel puțin ciudată, în care adevărul este amestecat într-o asemenea măsură încât oamenii să nu îl mai poată distinge. Și pentru noi lucrurile fundamentale ale profeției apocaliptice sunt valabile, și anume că Dumnezeu își va izbăvi biserica. Iar acum stăm în fața unei decizii: avem o profeție împlinită (profeția lui Daniel) și una pe cale să se împlinească (profeția lui Ioan) – dacă prima s-a împlinit, oare nu se va împlini și cea de a doua? Oare nu-l vom vedea noi venind pe nori cerului? În versetele din Apocalipsa ni se spune că orice ochi Îl va vedea, însă unii după ce îl vor vedea vor avea parte de izbăvire iar alții de judecată.