Vă invit să vă luați Bibliile și să deschideți la Apocalipsa capitolul 5.
Apocalipsa 5 și vom citi versetele 1-10. Ne vom concentra pe versetele 9 și 10.
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru
şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?"
Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea,
nici să se uite în ea.”
Această carte eu o înțeleg a fi decretele și hotărârile tainice ale lui Dumnezeu cu privire la ce se
va întâmpla cu poporul Său pe măsură ce istoria ajunge la un apogeu.
Versetul 4 - „Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Şi unul din bătrâni mi-a zis: "Nu plânge: iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David,
a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare
un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu
trimise în tot pământul.”
Deci victoria care-L face pe Leul din Iuda vrednic să reveleze decretele lui Dumnezeu este o victorie
care a fost realizată ca Miel înjunghiat, ceea ce e exact ce spune versetul 9.
"Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost jungheat... ”
Versetul 7 - „El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ
înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: "Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile:
căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie,
de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!"
Haideți să ne rugăm.
E putere, putere, putere în Numele lui Isus.
Când ne rugăm în Numele lui Isus ne conectăm la putere.
Tu ne-ai câștigat cu sângele Tău, spune textul acesta și a spus cântarea aceea.
Tu ne-ai câștigat, cumpărat, răscumpărat, obținut, asigurat pe vecie prin sângele Tău, Doamne Isuse.
Venim în Numele Isus, Numele Tău, prin Tine la Tatăl nostru din ceruri și cerem ca puterea să fie peste
acest mesaj, pentru a mântui păcătoși care nu sunt încă născuți din Dumnezeu, pentru a salva pe oameni
de la o teologie foarte rea, pentru a chema sau a confirma chemarea unora la evanghelizarea lumii și
la misiuni inter-culturale și să ne arate fiecăruia cum să vorbim celor nemântuiți cu privire la ceea
ce Tu ai realizat.
Te rog aceasta în Numele atotputernic al Domnului Isus. Amin.
Deci e clar din versetul 9 că efectul final a ceea ce a câștigat sângele Mielului e că tot cerul cântă
despre valoarea Mielului.
E atât de clar.
Efectul final este, „Vrednic! Vrednic!”
Ei cântă. Acesta e efectul răscumpărării.
Deci fie ca acesta să fie stindardul peste acest mesaj și peste viețile voastre.
Orice spuneți cuiva despre beneficiile pe care răscumpărarea le are pentru ei, scopul final este, „Vrednic!”
Este un cântec.
Răscumpărarea este concepută pentru laudă.
Înțelegeți aceasta și să nu gândiți, să nu simțiți altfel.
Ceva lipsește dacă totul devine orizontal, chiar dacă e cea mai bună veste din lume.
Acesta e stindardul care flutură deasupra acestui mesaj.
Acum iată cele 3 lucruri la care vreau să dau răspuns:
1. Ce a făcut Mielul lui Dumnezeu?
2. Pentru cine a făcut El aceasta?
3. Ce spui atunci când aduci acest mesaj neamurilor?
Ce spui?
1. Ce a făcut El?
Versetul 9 - „Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: "Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile:
căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat” - sau cumpărat. Cuvântul este „agoradzo” - un cuvânt obișnuit,
cel mai obișnuit cuvânt pentru a cumpăra ceva. Răscumpărare nu este un cuvânt elevat, ci înseamnă a cumpăra.
Ai cumpărat un popor pentru Dumnezeu.
Ce a făcut El?
A murit de mâna înjunghiatorilor. Aceasta înseamnă a fi jungheat.
Ai fost omorât, ai fost înjunghiat - asta faci unui animal - și fiind înjunghiat, sângele scurgându-se afară,
ai cumpărat un popor, ai cumpărat oameni „ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău,” - deci actul central,
pivotal, atot-important, este faptul că a murit, a fost omorât, a fost înjunghiat.
Deci Leul din Iuda, rădăcina lui David, adică Mesia cel mult așteptat, Isus Hristos, a devenit un leu asemănător
unui miel, pentru a fi înjunghiat.
Aceasta este răstignirea Domnului Isus - puteți vedea aceasta în Apocalipsa 11:8.
Și prin răstignirea Sa, această moarte, această vărsare de sânge a leului care este ca un miel,
cumpără un popor pentru Dumnezeu.
Ce înseamnă aceasta?
Ce înseamnă oare această noțiune primitivă, nebunească, sălbatică, foarte ne-modernă, oribilă?
Moartea unui Fiu al lui Dumnezeu să cumpere un popor prin a fi înjunghiat.
Cumpărat de la ce? Răscumpărat de la ce?
Cumpărat pentru ce? Cumpărat cum?
Deci la aceasta vreau să dau răspuns.
Haideți să începem cu, „Răscumpărat de la ce?”
O analogie foarte apropiată, un text paralel cu 5:9 este 1:5-6, poate vreți să priviți la el împreună cu mine.
Capitolul 1 versetele 5-6 sună în felul următor:
„A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său,
şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea
în vecii vecilor!”
Deci 5:9 spune că Mielul, prin sângele Său, a cumpărat un popor pentru Dumnezeu, iar 1:5 spune că Mielul,
Isus Hristos, prin sângele vărsat, ne-a eliberat de păcatele noastre.
Orice alte puteri l-au ținut pe acest popor, din care a trebuit să fie răscumpărat, orice alte puteri ar
fi fost acolo care l-au ținut în robie, în ceva destin oribil care-l aștepta, orice alte ar fi fost,
capitolul 1 versetul 5 face foarte clar că un preț eliberator a fost plătit, adică sânge, pentru a ne
elibera de păcatele noastre.
Plata a trebuit să fie făcută ca plată pentru păcate, pedeapsa păcatelor - o plată trebuia făcută
și această plată era moartea Mielului.
Deci lucrul fundamental care s-a petrecut la înjungierea Mielului a fost plata pedepsei cu moartea
pentru păcat.
Aceasta e în primul rând însemnătatea faptului că a cumpărat un popor.
A elibera un popor din păcatele lor și a cumpăra un popor pentru Dumnezeu prin plata sângelui sunt
același lucru, dintr-un singur întreg.
Cumpărarea e ceva mai mare, mult mai mare, dar aceasta e prima parte glorioasă din ea.
Deci sângele Mielului, moartea Mielului a fost plata pedepsei pentru păcatele noastre, iar acum suntem,
cum spune versetul 5, liberi de pedeapsa și condamnarea păcatului.
El ne-a eliberat de păcatele noastre cu sângele Său.
Asta nu ni se va întâmpla nouă, adică nu se va întâmpla poporului pentru care a murit El.
A doua observație cu privire la însemnătatea cumpărării unui popor pentru Dumnezeu.
Haideți să trecem la capitolul 13 versetul 7.
Încerc să stau în cartea Apocalipsa, aș putea foarte bine să merg în Romani pentru a răspunde tuturor
acetor întrebări, dar haideți să stăm aici, să-l lăsăm pe Ioan să ne explice în termenii săi ce înseamnă
cumpărarea unui popor.
Apocalipsa 13:7 și 8 - este despre fiară.
„I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască.”
Trebuie să ții cont de asta în escatologia ta.
„Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”
Vă sună familiar?
Versetul 9 capitolul 5?
„Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”
Deci fiara are autoritate peste toate semințiile, noroadele, limbile, neamurile și toți i se vor închina
cu excepția unui singur grup.
Versetul 8 - i s-a dat stăpânire peste toți, „și toţi locuitorii pământului i se vor închina,
toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului,
care a fost jungheat.”
Deci există o carte în Cer și înainte de întemeierea lumii a avut nume în ea.
Cartea conține numele unui popor și dacă numele unei persoane e în carte, această persoană nu se va închina
fiarei. Toți ceilalți se închină fiarei.
Aceștia sunt mântuiți de influența autorității fiarei prin faptul că sunt în carte.
Și aceste nume alcătuiesc un popor care este, se pare, din orice seminție, orice norod, orice limbă și orice neam.
Numele cărții este „cartea vieții Mielului care a fost jungheat.”
De ce?
De ce e acesta numele cărții?
E numele cărții deoarece atunci când Apocalipsa 5:9 spune că sângele Mielului jungheat a cumpărat un popor
din orice seminție, norod, limbă și neam, această cumpărare include prevenirea închinării la fiară.
Aceasta face sângele.
Sper că niciodată nu mai cântați acel cântec la fel ca înainte.
Ceea ce face sângele.
Sângele a cumpărat inimi noi eliberate de fiară, a cumpărat credință în Isus în loc de credință în fiară,
a asigurat închinarea la Dumnezeu în locul închinării la fiară.
Acesta e motivul numirii cărții „cartea vieții Mielului care a fost jungheat.”
Ei sunt în carte și fiind în cartea acoperământului de sânge, sunt păstrați să nu idolatrizeze fiara.
Deci sângele Mielului i-a protejat de puterea fiarei, a cumpărat pentru ei inimi transformate astfel
încât nu se închină ei. Vom reveni la aceasta.
Să rezumăm până acum.
Am văzut 2 sensuri pentru cumpărare în versetul 9 din capitolul 5.
„Prin sângele Tău ai răscumpărat un popor.”
Primul înțeles: ai plătit un preț pentru plata păcatului așa că nu mai trebuie să poarte condamnarea
pentru păcat.
În al 2-lea rând - ai asigurat, prin sângele Tău, inimi noi: inima de piatră a fost scoasă afară, inima
de carne a fost pusă înăuntru, o inimă care nu se închină fiarei.
Ai cumpărat pentru ei eliberarea de pedeapsa păcatului și eliberare de răzvrătirea inimii lor.
A 3-a observație cu privire la înțelesul cumpărării unui popor.
Haideți să trecem la capitolul 14 versetele 9-11.
„Dacă se închină cineva fiarei... va bea şi el” (acum sunt în versetul 10)
„va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit
în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă
cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
Și apoi sar la capitolul 20 versetul 15 pentru a completa imaginea:
Apocalipsa 20:15 - „Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”
Deci lucrul cel mai îngrozitor și final ce se poate spune cu privire la lucrul de la care e răscumpărat
acest popor răscumpărat, e că e răscumpărat de la mânia lui Dumnezeu, ceea ce Ioan spune că e iazul de foc,
care rezultă în chin care ține în vecii vecilor - versetul 10 din capitolul 14 -
„va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu.”
Versetul 11 - „Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.”
20:15 - „Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.”
Aceasta e ce spusese Domnul Isus în Ioan 3:36 - „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică;
dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”
Rămâne peste el, căci deja e peste lume și peste toți cei din ea.
Toți sunt copii ai mâniei spune Pavel în Efeseni 2:1 sau 2.
Toți.
Și dacă nu vii la Isus, dacă nu-L ai pe Isus, acolo rămâi.
E ceea ce a spus Pavel în Romani 5:9 - „Deci, cu atât mai mult acum când suntem socotiţi neprihăniţi,
prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”
Deci am avut 3 răspunsuri până acum la întrebarea: Ce înseamnă că prin Mielul înjunghiat a fost
răscumpărat un popor din orice seminție, norod, limbă și neam?
Ce înseamnă?
1. El a cumpărat eliberare de condamnare pentru păcatele noastre.
Nu mai e nici o condamnare pentru cei pe care i-a cumpărat.
2. El a cumpărat o inimă de credință prin sânge, ne-a eliberat de răzvrătirea care se închină fiarei.
3. El ne-a răscumpărat de la mânia lui Dumnezeu și de la chinul veșnic în iazul de foc.
De la aceasta ne-a răscumpărat, dacă ești în poporul pe care l-a răscumpărat.
Pentru ce ne-a răscumpărat?
Primul său răspuns, în versetul 9 din capitolul 5, este: pentru Dumnezeu.
I-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Apoi explică mai mult în versetul 10 ce înseamnă aceasta.
Pentru Dumnezeu - în ce fel? Pentru muncă de sclavi?
Nu asuma că oamenii știu despre ce vorbești când spui „pentru Dumnezeu” - nu e ceva clar.
Predicatori, clarificați, vă rog.
Ei nu tulbură apele, ci le limpezesc, sunt preciși. Vă rog.
Pentru aceasta există această școală.
Nu adăugați la mizeria confuziei în lume. E peste tot.
Vorbiri tulburi, confuze, cu privire la orice.
Acest lucru nu e în manuscrisul meu, ci l-am adăugat acum.
Vă implor.
Deci „pentru Dumnezeu.” Ce vrei să spui?
Ai răscumpărat un popor pentru Dumnezeu.
Prin sângele Tău ai răscumpărat un popor pentru Dumnezeu.
Odinioară nu erau poporul lui Dumnezeu. Ce vrei să spui prin aceasta?
El i-a făcut, sunt ai Lui, poate face cu ei ce vrea.
Da, da, e adevărat, dar nu la aceasta se referă el.
Bineînțeles că-i aparțin, ca și Creator, dar nu sunt încă ai Lui ca și comoară, ca și familie.
Ceva trebuie să se întâmple dacă acești oameni e să treacă de la vase ale mâniei la familie, comoară,
asupra căreia El să cânte.
Iar apoi el explică natura acestei familii, natura acestei comori, cum este aceasta.
Versetul 10 spune că prin această răscumpărare, „ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru,
şi ei vor împărăţi pe pământ!"
Glumești?
Nu arătați ca și conducători!
Nu umblăm prin vedere.
Deci sunt răscumpărați prin sângele Mielului pentru a aparține lui Dumnezeu în primul rând ca și o împărăție
cu Dumnezeu ca și Împărat atot-protector, atot-dătător și atot-satisfăcător.
În al doilea rând, ca și preoți - toți, toți - cu acces la acest Dumnezeu atot-satisfăcător în tot timpul,
prin sângele Mielului.
În al 3-lea rând, ca și împărați împreună cu El pe pământ. Apostolul Pavel spune - judecători pe pământ.
Pentru aceasta a fost răscumpărat poporul - să aparțină lui Dumnezeu, posesiunea lui prețioasă,
adică Împărăția Sa sub îngrijirea Sa, preoția Sa în slujba Sa, magistrații Lui împărtășind domnia Lui.
Îți ia răsuflarea.
Zguduitor.
Ar trebui să te țină treaz noaptea, întorcându-te în patul tău, gândind, „Chiar? Eu? Eu?” în loc
de a te uita la un video și de a deveni lumesc.
Deci ce înseamnă „prin sângele Său a răscumpărat un popor pentru Dumnezeu?”
Înseamnă că Hristos a murit și a înviat, a plătit plata stabilită de Dumnezeu care L-a trimis, conform
Ioan 3:16, răscumpărând un popor de la plata păcatelor lor, de la inimi răzvrătite, de la mânia lui Dumnezeu,
pentru onoarea și bucuria veșnică de a fi comoara Lui, împărăția Lui, magistrații Lui pe pământ.
Acesta e răspunsul la prima noastră întrebare: Care e înțelesul unui „popor răscumpărat?”
Și dacă vreți să priviți și la alte locuri pe lângă Apocalipsa, răspunsul ar deveni și mai lung și glorios.
A 2-a întrebare: Pentru cine a cumpărat El aceasta?
Pentru cine a plătit?
Cine sunt acești oameni în Apocalipsa 5?
„Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu,
cu sângele Tău, oameni”...
În greacă, cuvântul „oameni” nu e acolo.
Iată felul cum scrie (în greacă): „prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu, din orice seminție, de
orice limbă, din orice norod și de orice neam.” Nici măcar nu are un obiect direct.
Mă întreb de ce. Nu știu.
Poate din cauză că în greacă am avea aceeași problemă pe care o simțim în engleză când spunem
„a răscumpărat un popor din fiecare popor.” Sună ciudat.
Poate a spus „nu vreau să spun asta. Așa gândesc, dar nu vreau s-o spun, căci sună ciudat.”
Așa ghicesc eu, dar nu știu răspunsul.
Știu că se așteaptă să punem aceasta aici. Nu e rău să avem acest cuvânt în engleză (respectiv română),
ci se cade să avem acest cuvânt în traducerile noastre.
Dar n-aș vrea să gândiți că am trecut peste aceasta.
Și probabil că a avut un motiv bun pentru care a scris în felul acesta.
Deci a răscumpărat oameni - nu pietre, broaște - a răscumpărat oameni din fiecare norod, limbă, seminție, neam.
Cine sunt aceștia?
Primul lucru pe care trebuie să-l vedem, de care nu putem scăpa, este cuvântul „din” - e acolo și în greacă („ek”).
„Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod
şi de orice neam.” Ceea ce e diferit de a spune, „ai răscumpărat fiecare seminție, limbă, norod, neam.”
Și e diferit de a spune, „ai răscumpărat toți oamenii din fiecare seminție, limbă, norod, neam.”
Foarte diferit.
Mielul a răscumpărat oameni împrăștiați printre neamuri, a răscumpărat oameni dintre neamuri, i-a cumpărat
dintre neamuri, a plătit pentru ei dintre neamurile lumii.
Asta ne arată Ioan în Ioan 10:15-16 când L-a citat pe Domnul Isus în felul următor:
„Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta;
şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu” - de aceea are succes evanghelizarea.
Deci prin sâgele Său răscumpără un popor, oile Sale, și-l adună cu ajutorul misionarilor și martorilor
care propovăduiesc cuvintele Păstorului și oile ascultă glasul Păstorului și-L urmează, iar El le adună
din fiecare seminție, limbă, norod și neam, iar ele sunt Împărăția Lui.
Asta a vrut să spună Ioan în Ioan 11:52, când a spus următoarele:
Isus va muri „ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.”
Continuă să predici, Pavele, nu te teme, căci am un popor în această cetate (Fapte 18:10).
Isus va muri „ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.”
Aceasta a vrut să spună Pavel când a spus prezbiterilor din Efes, „să păstoriţi Biserica Domnului,
pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”
Aceasta a vrut să spună în Efeseni 5:25 - „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica
şi S-a dat pe Sine pentru ea.”
Nu iubiți pe toate femeile așa cum vă iubiți nevasta.
Și e ceea ce Domnul Isus a vrut să spună când a spus la Cina cea de taină, „Acest pahar se varsă pentru voi
ca și legământul cel nou în sângele Meu.”
Ce a cumpărat sângele Noului Legământ, diferit de sângele stropit pe altar la Sinai?
Vă voi citi din Ezechiel 36:26 și 27 - „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou;
voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.
Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.”
Cu alte cuvinte, sângele Noului Legământ, sângele Mielului a cumpărat un popor care, prin sânge, sunt
păstrați să nu se închine Fiarei.
Numele lor sunt în carte dinainte de întemeierea lumii (Apocalipsa 13:8).
E un popor ales prin har dinainte de creerea lumii (Efeseni 1:4) și pe cei pe care i-a ales, i-a răscumpărat
și pe cei pe care i-a răscumpărat, i-a chemat și pe cei pe care i-a chemat i-a izbăvit de o inimă idolatră
și pe cei pe care i-a izbăvit și le-a dat o inimă nouă, i-a îndreptățit, iar pe cei pe care i-a îndreptățit,
i-a proslăvit.
Cumpărarea prin sângele lui Hristos este o cumpărare reală, nu una posibilă.
Este reală.
El a obținut pentru vecie ceea ce a plătit. Va avea lucrul acela.
Mielul va avea răsplata suferințelor Sale.
E ceva sigur, este ceva făcut.
Acesta e primul lucru de spus cu privire la întrebarea, „Cine sunt acești oameni pentru care El a murit,
sau pe care i-a cumpărat?”
Sunt oamenii din cartea vieții, aleși dinainte de întemeierea lumii, Biserica, Mireasa, oile, copiii,
toți credincioșii.
În al 2-lea rând.
Iată al 2-lea lucru de spus - și de aceea mi s-a dat acest text și titlul care mi s-a dat.
Spune că acești oameni pentru care a plătit acest preț și a făcut această eliberare, vin din orice
seminție, limbă, norod și neam.
Ce să spun despre aceasta?
Dintre toate lucrurile pe care le-aș putea spune despre aceasta - nu sunt state-națiuni politice.
Există 6000 de limbi, nenumărate seminții în această lume și El se îndreaptă spre fiecare dintre ele cu o
răscumpărare care a fost realizată deja - și ne cheamă pe noi să trâmbițăm cuvântul Păstorului pe care
oile să-l audă și să vină.
Dar iată ce voi face, căci n-am mai văzut aceasta înainte și vreau să veniți cu mine la o priveliște nouă.
Voi trece în Filipeni 3 și voi pune aceste texte unul peste altul, iar apoi vom gândi cu voce tare.
Atunci când apostolul Pavel a scris Filipeni 3, el încerca să ajute pe un anumit grup de oponenți să
realizeze că lăudăroșenia lor în originea lor etnică și religioasă era nefolositoare fără Domnul Isus.
Iată ce spune în Filipeni 3:4-6 - „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti.
Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur
a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu;
în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”
Popor istoric - Israel.
Seminție onorată - Beniamin.
Cultural-linguistic, etnic - elită, Evreu din Evrei.
Cea mai mare exclusivitate religioasă - Farisei.
Toate onorate, toate stimate, toate venerate din punct de vedere istoric.
Și în relație cu Dumnezeu, toate prețioase.
Frumos!
Și totuși, toate acestea fără valoare acolo unde Hristos lipsește.
Versetul 7 - „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere,
din pricina lui Hristos.”
Și totuși, ca Miel înjunghiat, Domnul Isus a cumpărat un popor din toate acestea, în toată lumea.
În toată lumea oamenii se simt superiori cu seminția lor, norodul lor, limba lor, etnia lor,
sau în toată lumea oamenii se simt inferiori cu seminția lor, norodul lor, limba lor, etnia lor.
Simțul superiorității lor etnice îi face să se simtă mai vrednici de favoarea lui Dumnezeu, sau simțul
inferiorității lor etnice îi face să se simtă mai puțin vrednici de favoarea lui Dumnezeu și în această
mândrie și frică universale, sau mândrie și rușine, Apocalipsa 5:9 spune că Mielul lui Dumnezeu, prin
sângele Său, în mod infailibil a cumpărat un popor, un singur popor din toate acestea.
Toate!
Eficacitatea cumpărării făcută de El prin sânge nu poate fi oprită de mândrie etnică sau frică etnică.
El a cucerit prin sângele Său.
El va poseda ceea ce a cumpărat.
Sângele Său va rupe spatele oricărei mândrii etnice.
Sângele Său va învinge frica etnică.
Sângele va sfărâma superioritatea tribală și sângele va surprinde inferioritatea tribală.
Sângele va dărâma snobismul lingvistic și va da nădejde rușinii lingvistice.
Cu alte cuvinte, Apocalipsa 5:9, „ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie,
de orice limbă, din orice norod şi de orice neam” ne spune nu doar extinderea globală, multi-etnică, a lui
Hristos și a cumpărării pe care a făcut-o, ci arată și înspre felurile de obstacole în calea ei:
mândria etnică, frica etnică, dar care totuși nu pot învinge ceea ce a realizat sângele.
Prețul a fost plătit, oamenii au fost cumpărați. Nicio laudă etnică, nicio rușine etnică nu pot schimba
ceea ce a realizat sângele.
El Își va avea răsplata din orice norod.
Ultima întrebare.
Pe măsură ce această serie din acest semestru, despre facerea de ucenici aproape și departe, se apropie
de încheiere, ce veți spune despre asta unor necredincioși?
Ce veți spune neamurilor atunci când veți merge?
Unii vor merge la un popor ne-evanghelizat, care nu știe nimic.
Și fiecare dintre voi va merge undeva și va zice ceva, cuiva care e necredincios.
Ce vei spune despre asta?
O, nu te preocupa de asta, e doar teologie...
Iată ce veți spune. Și voi încheia cu aceasta.
Dumnezeul care a făcut cerurile și pământul și marea și domnește peste ele, este mare, sfânt, suveran,
drept, un Dumnezeu al adevărului, al dreptății, El îl trage la socoteală pe fiecare om cu privire la
felul cum a tratat pe alții și cum L-a dezonorat pe El. Pe fiecare ne va trage la răspundere.
Dar în îndurarea Sa, acest Dumnezeu Creator care susține lumea care-I aparține, care o guvernează și o
face să funcționeze, în mila Sa Și-a ales un popor care n-a meritat, din orice seminție, limbă, norod și
neam, inclusiv din națiunea ta.
Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, a venit în lume pentru a realiza o mântuire mare, prin moartea și învierea Sa.
El n-a săvârșit niciun păcat și totuși a murit și a înviat și domnește și va veni din nou pentru a judeca
pe cei vii și pe cei morți.
Și atunci când Și-a vărsat sângele, când a murit, acest sânge infinit de valoros al Fiului lui Dumnezeu,
a cumpărat un popor, a plătit pedeapsa pentru toate păcatele lor, i-a eliberat de mânia lui Dumnezeu,
le-a asigurat inimi noi care să nu fie idolatre, ci credincioase, i-a făcut o împărăție și preoție,
i-a făcut împreună conducători, familia Sa, comoara Sa pentru veci.
Și toată această mântuire glorioasă pe care Dumnezeu a realizat-o în Isus Hristos este o lucrare terminată,
e o răscumpărare completă, e cea mai mare lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o sau o va face vreodată
în istoria lumii.
Și este gratis!
N-o poți câștiga, n-o poți cumpăra, nu te poți târgui pentru ea, n-o poți completa, n-o poți termina,
nu poți adăuga la ea. E terminată! Și e toată în El, în Hristos.
Deci în Numele lui Isus, ca și ambasadorul Său, te implor să-L iei, să-L primești, să-L îmbrățișezi,
să-L ai ca și viața ta, ca Mântuitorul și Domnul tău, ca și comoara ta, ca și totul tău.
Să-L ai pe El. E gratis.
Și dacă-L vei avea pe El, dacă-L primești pe El, atunci primești tot ce a făcut El vreodată, atunci când
Îl primești pe El.
Deci primește-L pe El.
Tot ceea ce a făcut El vreodată - iertarea păcatelor tale, mânia lui Dumnezeu înlăturată, bucurie veșnică
în Împărăția Lui ca preoți ai Lui, ca și magistrați ai Lui- și da, vei afla căci chiar și credința pe
care ești pe punctul să ți-o exerciți acum, a fost cumpărată pentru tine.
Și vei fi bucuros, căci n-ai fi crezut în niciun alt fel.
El este un mare Mântuitor, un prieten minunat, un mare ghid, un mare sfătuitor, o mare comoară.
Vreau să crezi, vreau să fii fratele sau sora mea.
Asta veți spune.
Haideți să ne rugăm.
Deci Tată, ai împlinit în Hristos o mare mântuire.
Este glorioasă mai mult decât putem spune și noi avem o problemă mare din cauza păcatelor noastre și a mâniei
Tale - nu este altă cale înainte în viață sau în eternitate.
Și mă rog acum la despărțire să putem cunoaște ceea ce ai făcut Tu, pentru cine ai făcut aceasta,
să ne însușim aceasta și s-o vestim mai departe, în puterea Numelui lui Isus. Amin.