În aceste zile, Tată, în prezența Ta, prin Hristos, prin Duhul Sfânt, adorându-Te pe Tine,
prețuindu-Te pe Tine, delectându-ne în Tine, satisfăcuți în Tine pe veci.
Te rog să vii și să ne hrănești acum din Cuvântul Tău, ca să ne pregătești pentru acea zi.
Te rog aceasta prin Hristos. Amin.
Puteți lua loc.
Aș vrea să spun un bun venit tuturor celor care sunteți aici pentru a învăța despre Colegiul
și Seminarul Betleem și îmi adaug saluturile la cele care deja au fost aduse.
Iubesc această școală, iubesc conducătorii ei, iubesc facultatea ei, iubesc studenții ei
și iubesc viziunea ei de a răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile,
pentru bucuria tuturor popoarelor.
Noi prețuim niște lucruri minunate împreună aici.
Mai presus de toate prețuim slava lui Dumnezeu.
Prețuim o Biblie infailibilă.
Prețuim de fapt darul inevitabil al unei vieți de suferință.
Și prețuim în toate acestea bucuria invincibilă a Duhului Sfânt.
Aceasta face ca acest loc să fie destul de neobișnuit.
Nu unic, ci doar destul de neobișnuit.
Deci o iubesc și mă bucur că sunteți aici pentru a o considera și rugăciunea mea a fost
(dis de dimineață la întâlnirea de la 6.30 și aseară și toată dimineața) ca să fie călăuzire
extrem de clară pentru dumneavoastră.
Unii dintre voi în mod sigur nu aparțineți aici, dar alții ar fi nebuni să meargă oriunde altundeva.
Și doar Dumnezeu știe care e care.
Tema mea e „Bucurie în nădejde” și vă invit să vă deschideți Biblia la Romani 5:2.
Vom ajunge acolo în curând.
Dacă vă concentrați pe cuvântul principal pentru a te bucura din Noul Testament, „kairo” - există 8
porunci cu acest verb în Noul Testament, că trebuie să ne bucurăm.
De exemplu, Matei 5:12 - „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî...
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.”
Luca 6:23 - „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî...
Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie... ”
Filipeni 4:4 - „Bucurați-vă în Domnul, zic. Și iarăși zic: Bucuraţi-vă!”
1 Tesaloniceni 5:16 - „Bucuraţi-vă neîncetat.”
Acestea sunt 4 din cele 8 porunci de a ne bucura, cu acel verb, și ne arată că creștinii nu sunt 
chemați la o bucurie ca și experiență periodică, ci una perpetuă.
Deci de 2 ori Pavel spune, „Bucuraţi-vă întotdeauna.”
Și Domnul Isus spune, „Bucurați-vă când sunteți urâți, prigoniți, ocărâți, izgoniți, vorbiți de rău.”
Nu ai motiv să te oprești atunci.
Dacă răspundem la această declarație, „Bucuria în viața creștinului nu trebuie să fie periodică,
ci perpetuă,” dacă răspundem că nu e posibil deoarece e complet contradictorie emoțional durerii
din această lume.
E deajuns să te uiți la Filipine, Carolina de Nord, la mama ta, la căsătoria ta.
„Deschide ochii, Piper, e nebunesc de nerealist ce spui! Trăiește în lumea asta! Ieși mai mult din casă!”
Dacă răspunzi așa la Noul Testament, Domnul Isus răspunde răspunsului tău într-un anume fel și Pavel
răspunde în alt fel, dar ambele sunt esențial aceleași.
Vi le voi da pe amândouă.
Domnul Isus răspunde în felul acesta: „Nu, nu spun contradicții. Voi spune din nou ce am spus în 
Matei 5 și Luca 6, căci chiar atunci când ești vorbit de rău, persecutat, omorât, atunci trebuie 
să te bucuri. Nu periodic, ca și cum bucuria mea ar fi până în acest punct, se va opri acolo 
și dacă trec de faza aceea, se va întoarce. Nu, nu asta am spus.”
Iată răspunsul apostolului Pavel. El ne dă o mică licărire a bucuriei neîncetate când spune în 
2 Corinteni 6:10 - „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.”
Deci nu va fi de acord, nu te va lăsa să-ți secvenționezi viața așa.
Nu te va lăsa.
Sunt întristat, și totdeauna (în întristarea mea) sunt vesel.
Acum, la un anumit nivel al vieții noastre emoționale, există o secvențiere.
Psalmul 30:5 - „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.”
Însă (acesta e lucrul la care ne gândim tot timpul aici la Betleem) „ok, am înțeles asta, dar ce vei
face cu acele 2 texte?”
Este o supra-simplificare a experienței creștine a gândi că bucuria în Dumnezeu ar trebui să fie
doar o realitate periodică. E o supra-simplificare. Pavel n-o îngăduie.
Există nivele ale bucuriei care sunt periodice și există o altă bucurie care nu trebuie să fie periodică,
ci să persiste toată noaptea plânsului.
Unii dintre voi știți despre ce vorbesc și aș vrea să vă avertizez că dacă sunteți la nivelul
experienței emoționale creștine unde aceasta sună ca o vorbire dublă fără sens, atunci trebuie să 
vă puneți mâna la gură și să umblați cu Domnul Isus și Cuvântul Său încă vreo câțiva ani, prin încă
vreo câteva întristări.
Noi nu judecăm Biblia aici, ci Biblia ne judecă pe noi.
Atunci când credem că Biblia e contradictorie cu privire la emoții, e problema noastră.
Nu ne-am maturizat încă, nu ne-am adâncit încă, n-am trăit încă destul, n-am văzut încă destul.
Nu veni aici dacă vrei să judeci Biblia. Noi nu facem asta aici.
Noi suntem judecați.
Unul din scopurile mele în acest mesaj e să vă ajut să creșteți în acest fel de maturitate emoțională,
chiar dacă știu că trebuie lovituri grele pentru a realiza aceasta, dar Cuvântul trebuie să te 
însoțească în aceste lovituri, altfel nu vei supraviețui.
Eu am 72 de ani și spun împreună cu apostolul Pavel că încă n-am ajuns la țintă.
Un singur lucru fac - aș vrea să spun „uitând” - renunțând la toate greșelile mele din trecut și la
efectul paralizant al tuturor eșecurilor mele emoționale din trecut, renunțând la toate acestea
alerg spre țintă pentru a mă maturiza în „întristat și totdeauna vesel” ca să-mi pot trata soția și 
copiii mai bine, pe voi mai bine, să pot ști cum să fac lucrurile, cum să trăiesc viața din acea
bogăție, în loc să spun, „asta nu-i posibil.”
Alăturați-vă mie să creștem împreună.
Sunteți cu mine la Romani 5?
În versetul 2 Brian a citit expresia cheie. .
Voi citi ambele versete, 1 și 2.
Voi argumenta că cheia la „întristați și totdeauna suntem veseli” este speranța.
Ați înțeles asta? E simplu.
Dacă n-ai speranță, nu vei reuși niciodată aceasta.
Dacă bucuria ta constă în a fi liber de întristare, s-a terminat pentru tine. Nu vei fi creștin.
Dacă ai această nădejde din versetul 2, e posibil.
În direcția aceasta ne îndreptăm.
„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem,
şi” - iată acum expresia pe care ne concentrăm - „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”
Voi petrece următoarele 30 de minute aproximativ în explicarea acestei expresii, „ne bucurăm în 
nădejdea slavei lui Dumnezeu.”
Haideți să vedem contextul în care este această declarație minunată.
Un pic de context: versetul 1 -„Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniţi prin credință.”
Până în acest punct din Romani, de la 3:20 încoace, aceasta a fost tema majoră: justificarea prin credință,
fără faptele Legii.
Iar acum Pavel o tratează ca și împlinită în cititorii săi și în sine însuși: „suntem socotiți 
neprihăniţi prin credință.” Lucrul acesta e împlinit pentru cititorii mei și cu mine, e terenul
nostru comun chiar aici, în acest text.
Deci prin viața și moartea Sa, Domnul Isus a pregătit (acum e recapitulare) o ascultare fără păcat
și o suferință fără păcat și ascultarea Sa stă în fața lui Dumnezeu ca o neprihănire care 
satisface dreptatea Lui, iar suferința Lui stă în fața lui Dumnezeu ca o jertfă care satisface pedeapsa.
Și atunci când Duhul Sfânt ne trezește din moartea noastră spirituală și ne unește cu Hristos prin
credință, ne dă darul credinței și în acest dar al credinței ne unește cu Isus Hristos,
atunci ascultarea lui Hristos devine neprihănirea noastră și suferința lui Hristos devine pedeapsa noastră
astfel încât perfecțiunea noastră să fie asigurată în fața lui Dumnezeu și pedeapsa noastră este împlinită.
De aceea acum nu mai este condamnare.
Acest lucru merită o viață întreagă, o viață întreagă de reflecție.
Avem un mesaj pentru fiecare grup de oameni din lume. Nu trebuie să fie modificat cultural pentru a fi 
relevant pentru fiecare grup de oameni.
Îi iubim pe misionari aici - și acest mesaj dă putere.
El menționează 2 efecte care curg din el - unul în versetul 1 și celălalt în versetul 2.
1. Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Pace - ceea ce înseamnă că nu mai e mânie din partea lui Dumnezeu sau rebeliune din partea noastră.
Aș putea explica aceasta din versetele 9 și 10, dar n-avem timp.
2. Versetul 2 - „Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har,
în care suntem.”
Deci atunci când mânia lui Dumnezeu e înlăturată și rebeliunea noastră e înlăturată, nu a rămas un vacuum.
Un ocean de har umple acest gol.
În el stăm, înotăm, învăluiți de har.
Fiecare expresie merită o predică. Înțelegeți, nu-i așa?
Fac asta de 8 ani, așa că e foarte frustrant.
Nimic nu ne vine de la Dumnezeu în Hristos care să nu fie har.
Nimic!
Tot ce ne vine, neprihănirea în Hristos - e bunăvoința lui Dumnezeu, nemeritată, ominipotentă și eternă,
chiar dacă mori, sau suferi timp de 30 de ani și apoi mori.
Acesta e unul din motivele pentru care iubesc acest loc, căci niciun membru al facultății de-aici
nu gândește „O, n-ar fi trebuit să spună asta.”
Și dacă există vreunul...
... trebuie să avem o conversație.
Acest lucru e prețios și vă voi da niște ilustrații din vizita mea la spital de luni, ca să înțelegeți
de ce e prețios.
Deci, de ce nu spune Pavel în acest punct, după ce a vorbit despre justificare, despre pace și despre har
care ne învăluie, de ce n-a zis, „și ne bucurăm în pacea și harul lui Dumnezeu.”
El nu spune asta, ci spune, „ne bucurăm” apoi ne îndreaptă spre...
Iată pacea, iată harul, ne îndreaptă într-acolo, și „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”
2 motive pentru care face acest lucru, pe care le văd:
1. Această pace și acest har în care stăm sunt atât de lovite de suferință în această lume încât
singurul mod în care te poți bucura în ele este prin nădejde.
Și aș putea explica lucrul acesta din versetele 3-5, unde necazurile noastre sunt un motiv de bucurie,
datorită nădejdii. Dar n-avem timp nici pentru aceasta.
2. Al 2-lea motiv pentru care Pavel se îndreaptă spre nădejdea slavei în loc de bucurie în pace și
bucurie în har, care sunt bineînțeles motive bune de a ne bucura, al 2-lea motiv pentru care se
îndreaptă într-acolo este pentru că n-ați fost justificați la urma urmelor pentru a avea pace cu
Dumnezeu, n-ați fost justificați la urma urmelor pentru a avea bunăvoința lui Dumnezeu nemeritată,
veșnică, omnipotentă, care să lucreze toate suferințele voastre pentru binele vostru.
Acest lucru este extraordinar, indescriptibil de glorios, însă nu e scopul principal al mântuirii.
Care este scopul principal?
Slava lui Dumnezeu și nimic mai puțin.
Deci în timp ce ne bucurăm de pace acum, în timp ce ne bucurăm de a fi în starea de har acum,
așteptăm, așteptăm, dorim, suspinăm, nădăjduim.
Nu avem atitudinea triumfală de „Am prins asta, am ajuns deja acolo.”
Apostolul Pavel a tratat lucrul acesta.
„Deja împărățiți... ”
Nu, nu, încă există mult „nu încă.”  Nici nu vă puteți imagina ce urmează să vină.
Acesta e contextul pe care-l văd pentru expresia pe care am ales-o ca temă pentru acest mesaj,
„ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”
Haideți să ne gândim la această expresie.
Primul lucru pe care-l văd este această mică notiță la subsol, după cuvântul „ne bucurăm.”
Dacă aveți o Biblie (în limba engleză) în traducerea ESV o vedeți acolo, pe când, surprinzător,
traducerea NIV este mai literală...
Imaginați-vă...
Notița de la subsol zice că „ne bucurăm” se poate traduce și prin „ne lăudăm”.
Dar a te lăuda este înțelesul principal al acestui cuvânt. A te făli.
Cum devine atât de pozitiv un cuvânt pe care Noul Testament în mod repetat îl tratează ca păcătos,
încât apostolul Pavel îl folosește aici cu privire la cum să nădăjduim în slava lui Dumnezeu.
Să ne lăudăm, să ne fălim în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
A te lăuda e chiar un lucru păcătos, e păcătos, în afară de cazul că se schimbă ceva cu privire
la laudă, dar nu se schimbă atât de mult încât să te oprească a folosi cuvântul.
Sunt multe lecții aici, dar aceasta e o altă predică.
Deci ce s-a schimbat?
Cum lucrează Pavel cu acest cuvânt astfel încât partea rea se duce și devine un mod creștin prețios
de a nădăjdui?
Ei bine, aș vrea să vă ghidez prin aceasta.
1 Corinteni 1:29 spune că Dumnezeu alege oamenii în așa fel „ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”
E un cuvânt rău, rău, rău. Nu face lucrul acesta.
Dumnezeu te-a mântuit într-un fel încât să facă lucrul acesta imposibil. Aceasta e ideea din 
1 Corinteni 1:29.
Deci ce trebuie să se întâmple pentru a face ca acest cuvânt foarte rău să fie în Romani 5:2 ca 
un cuvânt foarte bun.
Ce trebuie să se întâmple cu lăudăroșia?
Răspunsul meu e că trebuie să fie dezbrăcată de orice conotații de merit, de câștig și de autoînălțare.
Trebuie să fie dezbrăcată de toate conotațiile sale de a merita, a câștiga, autoînălțare.
Dați-le pe toate afară din ea și atunci ați putea s-o folosiți.
Cum face el aceasta? Cum scoate aceste lucruri?
Iată cum o face: 1 Corinteni 4:7 - „Ce lucru ai... ” - vă întreb, Pavel vă întreabă, Dumnezeu vă întreabă -
„Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”
S-a terminat!
Tot ce ai bun este un dar. Posibilități de lăudăroșie - niciuna.
Niciuna!
Nu poți face aceasta.
Deci a te lăuda într-un fel lumesc, care te înalță pe tine, s-a terminat pentru creștini, pentru că
suntem în har.
Totul e prin bunăvoință nemeritată, omnipotentă, veșnică, tot ce primim.
Și iată întrebarea: Ce a mai rămas din acest cuvânt, dacă iei afară ceea ce aproape toți înțeleg prin el?
E o întrebare foarte bună, o întrebare absolut esențială.
Ce mai rămâne? Mai rămâne ceva?
În mod evident Pavel a crezut că a mai rămas ceva, altfel ar fi folosit alt cuvânt, „kairo” - bucurie.
Iată diferența (cuvintele contează, Pavel nu e neglijent):
Noul Testament chiar tratează acest cuvânt în mod pozitiv în mod repetat.
Folosit mult în sensul negativ, dar și în sensul pozitiv.
Ascultați la acesta, e doar la un verset după ce a spus că „nimeni să nu se laude în fața lui Dumnezeu.”
Iată ce zice în 1 Corinteni 1:30 - „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus.” 
Nu voi ați intrat în El. „O, eu am sărit în El, eu m-am altoit în El.”  Nu, nu.
Prin El sunteți în Hristos.
„El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
pentru ca, după cum este scris: "Cine se laudă, să se laude în Domnul."”
Trebuie să mai fi rămas ceva în acest cuvânt, ceva folositor.
O, și încă cum!
Vrei să te lauzi, să te fălești?
Fălește-te în Hristos.
Poate zici, „Am ceva neprihănire, înțelepciune, sfințire, răscumpărare,” iar Pavel spune,
„Sunt daruri. El este neprihănirea ta, sfințirea ta, înțelepciunea ta, răscumpărarea ta,
El este totul. Vrei să te lauzi? Uită autoînălțarea, înalță-L pe Dumnezeu și pe Hristos și
poți să te lauzi cât vrei.”
Deci ce înseamnă?
Efortul meu: Ce a rămas în acest cuvânt este „Eu primesc ceva onoare, privilegiu, bogății, sau slavă?”
Da, primesc. Lucrul acesta a rămas în cuvânt.
Da, primesc.
Și acum, în gura creștinilor nu există vreo conotație că „le merit.”
Nu, nu le meriți. Nu!
Le-ai primit, dar nu le meriți.
Primești onoare, slavă, bogăție, privilegiu, dar nu meriți nimic din acestea.
Ok, respiră adânc, vom continua să folosim acest cuvânt.
Da, vei continua să folosești acest cuvânt.
Și primind toate acestea, Hristos va fi înălțat prin lauda mea.
Mă voi lăuda în Hristos.
Nu cred că „kairo” (mă bucur) are această conotație.
De aceea nu abandonează acest cuvânt periculos „kauchaomai.”
Haideți să ne reîntoarcem la 5:2.
De ce e atât de natural pentru Pavel să spună „ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu?”
O, vine! Voi fi inclus.
S-ar putea, de fapt, să mă molipsesc.
Voi avea aceasta ca și lucrarea mea, insigna mea, voi purta acea uniformă, port uniforma, o port!
Mă laud cu această insignă, acest semn, această uniformă, o port deja!
Aceasta e lauda mea - slava lui Dumnezeu.
Merg în direcția aceasta căci cred că lauda mă împinge într-acolo.
Aș vrea să mai spun încă un lucru despre lăudăroșie înainte de mă întoarce la slava lui Dumnezeu,
și să vedem dacă sunt pe calea cea bună aici.
Lăudăroșia, în înțelegerea apostolului Pavel, în cadrul său emoțional, este un act foarte bucuros
al sufletului. Este o acțiune bucuroasă a sufletului.
Nimeni, cel puțin într-un sens creștin, nu se laudă în mod solemn.
„Aș prefera să nu mă laud, dar cred că trebuie să mă laud.”
Nimeni nu face așa, nu așa merge cu lăudăroșia.
Iată de ce cred aceasta - ascultați la 2 Corinteni 12:9 - „mă voi lăuda mult mai bucuros
cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
Această mică expresie „mult mai bucuros” spune că toată lăudăroșia, în mod obișnuit, e o experiență
bucuroasă, dar el o duce la superlativ.
Și nu e oare interesant căci cuvântul pentru acest superlativ este superlativul lui „heideos”,
de unde ne vine cuvântul „hedonism?”
„Hedonista.”
Deci e o emoție veselă, o emoție bucuroasă, ceea ce înseamnă că traducerile, fie că sunt „ne bucurăm”,
„ne veselim” sau „ne lăudăm” toate au o bucată de adevăr.
Ce este slava lui Dumnezeu, în acest verset?
Mă laud în nădejdea mea cu privire la aceea. Ce este aceea?
S-ar putea să fie experiența de nu mai privi într-o oglindă întunecată, ci față în față, privind slava.
S-ar putea să fie că acea slavă ne transformă astfel încât să fim glorioși așa cum și Domnul Isus e glorios.
Și apostolul Pavel, în Romani 8:17 și 18 pune ambele acestea cap la cap.
Aș vrea să vă citesc:
„Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu 
Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Deci făcuți glorioși, frumoși, perfecți. Vom străluci ca soarele în Împărăția Tatălui nostru,
a spus Domnul Isus.
Uitați-vă - sunteți atât de obișnuiți, dar fiecare va fi mai strălucitor decât acea minge de pe cer
și nimeni nu se va putea uita la voi decât dacă și ei sunt schimbați în același mod.
Să credeți asta cu privire la voi înșivă.
Credeți asta.
Nu mă sfiesc să mă laud. Merg acolo, voi purta hainele acelea, insigna mea e „strălucitor ca soarele.”
Care e a ta?
Să iubim și pe cei ce sunt în cealaltă direcție.
Să continuăm citirea, versetul 18 din Romani 8.
Aceasta e baza.
Vom fi glorificați cu El, căci „eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie 
puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.”
În mod sigur aceasta înseamnă parțial că ceea ce vedem ne va fi descoperit - e acolo iar noi vom ajunge
să vedem acele lucruri, ne vor fi revelate.
Știți, sunt sigur că cel puțin jumătate dintre voi au în minte un alt text în minte, adică 1 Ioan 3,
„când Îl vom vedea, vom fi ca El.”
Nu poți separa a vedea slava de a fi glorios.
Nu le poți separa, în mod biblic.
Dacă o vezi, ești în ea.
Ai insigna, însemnul, imediat cu o vezi.
Așa va face Dumnezeu. Nu poți decide în acel punct, „O, n-am vrut să merg acolo.”
Ba da, ai vrut, și de aceea ești în ea.
Să ne întoarcem la capitolul 5 versetul 2.
Pavel ar fi putut spune, „Ne lăudăm în nădejdea că vom fi glorificați.”
Dar n-a spus aceasta.
O va spune, dar n-a spus-o.
El a pus accentul pe realitatea ultimă, a pus accentul pe final - nimic dincolo de asta, nimic în spatele ei.
Când ajungi la ea, nu poți merge mai departe în sus sau în ea.
Slava lui Dumnezeu.
Nu noi suntem scopul ultim, oricât de slăviți am fi, ci Dumnezeu este și slava Lui mărită.
Bineînțeles că n-am fi capabili să-L slăvim pe Dumnezeu ca Dumnezeu în veacul viitor dacă n-am fi 
făcuți părtași bucuriei lui Dumnezeu în Dumnezeu.
Nu vei putea să-L mărești pe Dumnezeu în veacul viitor până când nu ești făcut părtaș la bucuria lui
Dumnezeu în Dumnezeu.
Nimic mai puțin decât bucuria lui Dumnezeu în Dumnezeu nu e vrednic de Dumnezeu în mod complet.
Și de aceea a-L slăvi pe Dumnezeu va depinde de noi având capacități ca ale lui Dumnezeu de a-L cunoaște
pe Dumnezeu, de a ne bucura de Dumnezeu.
El nu va primi slavă dacă nu le avem, de aceea slava lui Dumnezeu nu va primi lauda cuvenită, potrivită,
veșnică, dacă nu suntem glorificați.
Însă la urma urmelor doar Dumnezeu va fi Dumnezeu. Noi nu vom fi Dumnezeu.
Numai slava lui Dumnezeu va fi frumusețea ultimă, valoarea ultimă.
Totul cu privire la noi în acea zi va fi ceva derivat și numai El va fi originalul.
Totul cu privire la noi în acea zi va fi dependent și numai El va fi autosuficient.
„Numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” - Isaia 2:11.
„Numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” - Isaia 2:17 - și ne vom bucura că e așa.
Vei fi foarte bucuros să spui aceste cuvinte în prezența Sa.
Va fi lauda noastră.
„Cel ce se laudă să se laude în Domnul” ca numai Domnul să fie înălțat în ziua aceea.
Există un sens profund în care vom împărtăși slava lui Dumnezeu și există un sens profund în care
nu vom împărtăși slava lui Dumnezeu.
Nu intrați în argumente cu cineva - „nu vom împărtăși slava lui Dumnezeu”.
Ce argument e acesta?
Clarifică. Da și nu.
Atunci când luminăm, când luminezi - voi fi nerăbdător să te văd - când strălucești ca soarele în
slava Tatălui tău, strălucirea superioară, originală a lui Dumnezeu în acel moment va fi atât de 
clară încât va clarifica complet Isaia 48:11 - „Nu voi da altuia slava Mea.”  Punct.
N-o voi da.
Și va fi lauda ta să spui, „Da, iubesc lucrul acesta. Acesta e felul de Dumnezeu pe care-L iubesc.”
Și ți se va da o insignă, un însemn, o uniformă, o capacitate de a vedea în El un Dumnezeu atot-satisfăcător.
Aș vrea să închei cu două povestiri pentru a ilustra cât de prețios e a nădăjdui și a te lăuda
în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Luni am primit un mesaj că una din membrele bisericii noastre de mult timp, dar
mai tânără decât mine, poate de vârsta majorității părinților voștri, e în spital cu cancer în 
stagiul 4 și s-ar putea să n-aibă mult de trăit.
L-am sunat pe Jason Myer și am spus, „Pot să merg să-l vizitez?”
Așa funcționează legământul nostru aici. El nu spune nu niciodată.
Dar am verificat.
A spus, „Du-te.”
Și m-am dus la spitalul Abott, am parcat pe strada Chicago, unde parchez de 38 de ani, (știu locuri de
parcare secrete) și am intrat în spital la oncologie, camera 3968 și când au ieșit asistentele am intrat eu.
Sora avea un zâmbet larg pe față.
Am șezut jos și știți ce am făcut timp de 15 minute?
Ne-am lăudat în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Nu ne amăgim - vei muri și voi muri și eu.
Tu ești bolnavă, s-ar putea și eu să fiu bolnav.
Nu ne jucăm. Hai să ne pregătim, să vorbim despre asta, să ne bucurăm, să ne lăudăm în ea.
Și m-am uitat drept în ochii ei și am zis, „Dumnezeu nu te-a rânduit la mânie, ci ca să capeți 
mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos care a murit pentru tine, ca, fie că ești trează, fie că 
dormi, să trăiești împreună cu El, care este slava lui Dumnezeu.”
Ascultați - fie că ești la seminar și te pregătești pentru slujire pastorală, fie că nu, vei ajunge
să faci asta cândva.
Nu fugi de lucrul acesta.
Îmbrățișează-l.
Nimic nu e mai dulce, prețios, adânc, minunat, decât să stai lângă o persoană care în câteva săptămâni
va fi în prezența Domnului Isus și să te bucuri împreună cu acea persoană în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Ultima ilustrație, doar din Noul Testament.
Voi sfârși unde am început - nu ești chemat la bucurie periodică ci la o bucurie perpetuă.
„Întristați și totdeauna suntem veseli.”
Și argumentez că cheia pentru aceasta e nădejdea.
Cheia pentru a bucurie continuă chiar în mijlocul cancerului, sau a inundației casei tale din
Carolina de Nord, sau prin orice fel de suferință, este nădejdea slavei lui Dumnezeu.
„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, va vor prigoni, şi vor spune tot felul 
de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă,” - și ce zice după aceea? - „pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.” Acesta e singurul fel.
E singurul mod.
Trebuie ca mintea ta să fie îndreptată spre cer.
Trebuie să iubești slava lui Dumnezeu care va veni peste tine în câteva săptămâni sau ani,
mai mult decât iubești orice din lumea aceasta, mai mult decât îți place să primești nota 10 la examen,
sau să te căsătorești, sau să fii sănătos.
Ceea ce înseamnă, în încheiere, că nădejdea în slava lui Dumnezeu este cheia pentru a iubi oamenii
și a simți compasiune pentru oameni, chiar și atunci când s-ar putea să te coste viața.
Evrei 10:34 - „aţi avut milă de cei din temniţă” - de unde a venit aceasta?
„aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre,” - n-ați răbdat
doar răpirea averilor voastre, ci ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre pe motivul că v-ați 
identificat cu acei ticăloși de creștini care erau în temniță.
Cum ați făcut aceasta?
Cum ați făcut aceasta? Cum poți avea bucurie în timp ce-ți ard casa?
... „ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.”
Infinit mai bună, care dăinuieşte veșnic - slava atotsatisfăcătoare a lui Dumnezeu.
Haideți să ne rugăm.
Tată, în primul rând trezește-ne inimile să guste slava lui Dumnezeu în Hristos, prin Evanghelie
și apoi întărește-ne în experiența aceasta - o pregustare acum în nădejdea a ceea ce va urma -
astfel încât presiunile, necazurile, suferințele acestei vieți, atât emoționale cât și fizice,
să nu o distrugă, ci să fie suportate de ea.
Și apoi, Doamne, în această nădejde, dă acestor studenți călăuzire astfel încât să poată mirosi
cu simțurile olfactive ale inimilor lor pline de Duhul Sfânt, unde duce drumul slavei Tale.
Te rog aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.