Eu Te-am Răstignit
Autor: Tomescu Alexandra
Album: Vistieria inimii
Categorie: Cină
Am fost cununa Ta de spini,
Țesută din gânduri și rușini,
Am fost și crucea grea, de lemn,
Ce Ți-a strivit al dragostei îndemn.
Am fost cuvântul ce-a scuipat,
Privirea rece ce-a trădat,
Am fost tăcerea din mulțime,
Ce n-a strigat spre a-Ți da bine.
Am fost și biciul ce lovea
Cu ură, carne și osta,
Și sângele ce Ți-a curs în van
Pe când fugeam… un om profan.
Poți spune că am fost Baraba,
Salvat în locul Tău, cu graba,
Un vinovat scăpat de moarte,
Când Tu plăteai pentru păcate.
Am fost și Iuda — vânzător,
Cu vorba dulce, trădător,
Te-am dat pe-un preț de argint viu,
Și-n ochii mei a fost pustiu.
Am fost păcatul ce-ai purtat,
Eu, țărnă contra Celui Întrupat,
Cu fiecare faptă rea
Am pus piroanele în mâna Ta
Și totuși... m-ai privit senin,
Cu cer în ochi și foc divin.
Iar printre plâns și suferință,
Ai rostit: „Tată, iartă-i... dă-le biruință!”
Azi stau la masă-n casa Ta,
Cu pâinea frântă și vinul în cupa grea,
Și plâng, căci știu, cu suflet frânt:
C-ai murit pentru-un păcătos, nu pentru-un sfânt.
Și tremur... căci în acel pahar
Nu-i doar rodul viței, ci-un dar —
Al sângelui ce m-a spălat,
Când Eu eram cel vinovat.
O, Miel jertfit, Isus iubit,
Eu Te-am rănit... Te-am răstignit.
Dar în iubirea Ta curată,
M-ai înviat... și mi-ai dat viață.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/305427/eu-te-am-rastignit