Nu-i uita cât încă trăiesc
autor: Nichifor Nicu
06/06/2025. ora: 14:40

Cine-și are părinții încă-n viață, pe-aproape,
Să-i asculte mai des, să nu-i lase în noapte.
Căci tăcerea lor lungă e un semn prea adânc,
Care strigă puternic că, încet, ei se frâng.

Sunt părinții aceia, obosiți de nevoi,
Ce-au cărat ani la rând greutăți pentru noi.
Cu spinarea-nstrâmbată, plini de lipsuri și dor,
Ne-au crescut foarte greu, căci n-a fost ușor.

Ce părinți? Sunt acei ce, din pâinea lor, scot
Pentru noi o fărâmă, chiar și când n-au deloc.
Ce păstrează o haină din vremi de demult
Și ne-așteaptă acasă, cu speranța în gând.

Noi trecem prin lume, grăbiți, apăsați,
Cu părinții departe, din ce în ce mai uitați.
Ne trezim uneori doar când vin sărbători,
Să le spunem ceva sau să le mai dăm flori.

Dar ei nu cer nimic. Le e teamă și-acum
Să nu fim deranjați pe-al vieții nost’ drum.
Ne privesc, ca pe niște icoane-n vitrine,
Cu tăcerea bătrână și lipsită de sine.

Și când plâng, nu o fac să ne doară pe noi,
Ci de teamă că-n lume devenim tot mai goi.
Că ne-am rupt de la ei și de tot ce a fost,
Și-i lăsăm în uitare, noi trăind tot mai prost.

Dar va fi și o vreme și ea vine curând
Când vom fi noi în locul lor, cerșind un cuvânt.
Și-atunci, poate târziu, vom vedea ce-am pierdut:
Că părinții sunt timpul... ce nu l-am avut.

Azi sună-i, îmbrățișează-i, mai stai lângă ei,
Cât încă în piept mai bat inimile părinților tăi.
Căci iubirea de mamă și de tată, curată,
E comoara ce-n viață o primești doar odată.