Rugăciunea noastră
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie volumul 3
Categorie: Rugăciune
RUGĂCIUNEA NOASTRĂ
Venim uniți în rugă și cerem pocăință,
Te rog să ne trezești și să ne dai voință,
Să alergăm pe cale, să nu ne rătăcim,
E timpul de pe urmă, să nu ne poticnim.
Dorim fierbinte cerul, nu vrem să alunecăm,
Căci calea e îngustă, ajută-ne să stăm,
Să stăm la ce e scris, la ce ne-ai învățat,
Să nu uităm credința de când ne-am botezat.
Vrem dragostea dintâi, cu care am venit,
Vrem zelul cel puternic, cu care Te-am primit,
Vrem harul Tău măreț, acum să ne trezească,
Venirea Ta e aproape, în prag să ne găsească.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/304808/rugaciunea-noastra