De la-nceput...
Autor: Vicol Lucian
Album: Nu eu,Domnul...
Categorie: Trezire si veghere
25.05. 2025
De la-nceput, de când Adam și Eva
Fiind amăgiți de șarpele satan
Mușcând din fructul ce și-a lăsat seva
Să-i ducă-n starea de uman
Au cunoscut ce-i răul, ce-i minciuna
Durerea și ce-nseamnă chin
Și un pământ cu spini, nu e totuna
Cu o grădină a cerului divin
Același chin, aceeași trudă
Și același gust rău de pelin
Și astăzi, încă ne cufundă
În lacrime fierbinți de pelegrin
Pe acest pământ suntem ca-ntr-o vâltoare
Zdrobiți. . ca bobul cel de grâu
Munciți de multă-ngrijorare
Și-nconjurați de mult desfrâu
Și totuși mă frământă o-ntrebare
De ce pământu. acesta îl iubim?
De ce ne-nfingem rădăcinile mai tare?
Când noi, spre cer tre să privim
De ce iubim așa de mult pământul
Ce ne oferă așa de mult dispreț
Și căutăm cu de-amănuntul
Cele de jos, crezând că au vreun preț
De ce ne place așa de mult osânda
Și viața subjugată unor legi
Când Dumnezeu ne-a dăruit izbânda
Și prin Isus ne-a spus: poți să alegi!
Alege azi să îți ridici privirea
Nu te lăsa atras de-acest pământ
Privește-n sus de unde izbăvirea
Va fi-nsoțita de un alb veșmânt
Încă puțin și vom uita durerea
De pe acest pământ străin
Căci în curând va fi repatrierea
În țara cerului sublim
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/304588/de-la-nceput