Psalmul 106
Autor: Augustin Tecar
Album: Psaltirea în versuri
Categorie: Zidire spirituala
Lăudați pe Domnul pentru a Lui bunătate,
El este singurul care judecă după dreptate.
Spuneți despre isprăvile lui minunate,
El ne-a izbăvit de orice legături și păcate.
Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui curate
Și de toți cei ce trăiesc în lume cu dreptate.
Adu-Ți aminte de mine că sunt robul Tău,
Ascultă-mi rugăciunea, mă izbăvește de rău.
Păzește-mă, Doamne, de sfatul celor răi,
Fă să mă bucur de fericirea aleșilor Tăi.
Fă să mă laud cu moștenirea casei Tale,
Să nu fiu biruit de întristările din vale.
Noi am păcătuit, n-am umblat în tot ce-i bine
Și părinții noștrii n-au luat aminte la Tine.
Nu și-au adus aminte de toate îndurările Tale,
Totuși Tu nu ne-ai părăsit și ne-ai ieșit în cale.
Domnul ne-a izbăvit din pricina Numelui Său,
A luptat pentru noi și ne-a scăpat de tot ce-i rău.
Ne-a izbăvit din mâna potrivnicilor răi
Și ne-a ajutat să umblăm pe urma pașilor Săi.
Domnul ne-a descoperit cuvintele Sale sfinte,
Ca să umblăm în ascultare de aici înainte,
Să-L cinstim pe Domnul cu o trăire curată
Și să nu ne întoarcem la ce-i rău niciodată.
Căci Israel sa-n-depărtat de Dumnezeul cel viu
Când au fost cuprinși de poftă în pustiu.
Au ispitit pe Domnul în pustia cea întinsă
Și n-au mai intrat decât doi în țara promisă.
Au fost geloși pe Moise robul Domnului,
Dar s-a deschis atunci gura pământului.
A înghițit pământul toată ceata lui Datan
Și s-a închis deasupra cetei lui Abiram.
Au făcut vițelul de aur la muntele Horeb.
Cum au putut să-i zică dumnezeu, mă întreb?
Păcătuind, măcelul i-a prins în locuri pustii
Și-au murit într-o singură zi, acolo, trei mii.
Pentru c-au uitat pe Mântuitorul lor
Și l-au comparat cu un bou rumegător,
Au uitat minunile mari din țara Egipt,
S-au jucat cu focul și tare s-au fript.
Domnul a vorbit ca să-i nimicească,
Moise s-a grăbit pentru ei să mijlocească,
Ca să abată de la ei mânia cerească,
Să mai aibă vreme-n viață să se pocăiască.
Dar ei au nesocotit țara desfătărilor
Și pe Cel ce-o da: Dumnezeul îndurărilor.
Mereu au fost biruiți de duhul de cârtire,
În loc să-I mulțumească pentru izbăvire.
Amăgiți s-au alipit și de Baal-Peor
Când au participat la jertfa păgânilor.
Atunci a Domnului urgie a izbucnit îndată
Până când Fineas a făcut judecată.
În Canaan ei n-au nimicit toți păgânii,
Și aceștia i-au înțepat mereu ca spinii.
N-au împlinit atunci porunca dumnezeiască
Și-au ajuns apoi cu amar să se căiască.
S-a amestecat cu neamurile al lor popor,
Au deprins cu timpul chiar și faptele lor,
La prea mulți idoli străini au slujit
Și pe Domnul Slavei ei l-au părăsit.
Au vărsat în țară sânge nevinovat,
Jertfindu-și fiii lor pe-un altar spurcat
Dumnezeilor făcuți de mâini omenești.
Au spurcat țara prin jertfe idolești.
Domnul i-a dat în mâna popoarelor străine
Să fie duși robi în țări depărtate, păgâne.
I-au asuprit vrăjmașii cei cruzi și răi,
Fiindcă n-au ascultat glasul prorocilor Săi.
În robie, El le-a văzut strâmtorarea
Și-n bunătate, le-a dat iarăși îndurarea.
A avut milă după bunătatea Lui cea mare,
Le-a ascultat plânsul și le-a dat iarăși iertare.
I-a adunat din mijlocul țărilor străine.
Îndurarea și izbăvirea de la Domnul vine.
Binecuvântat să fie Dumnezeul izbăvirii,
El e izbăvirea noastră, Stânca mântuirii!
Amin.
(Sâmbătă, 14 august 2021)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/304578/psalmul-106