Când Omu-şi poartă Veşnicia …

Când Omu-şi poartă Veşnicia
Și pe Pământ, şi Sus, în Rai,
Un Domn PreaSfânt îi dă magia
Iertării blânde, fără grai,

Și Liniştirii minunate
Ce ne-o dorim cu toţi, cândva!
Când Omul, în sfârşit socoate
Că e-ndrăgit, şi ar putea

Și El, cumva să mai iubească
Aşa cum şi-a dorit mereu,
Va şti atunci să se pornească
Pe calea lui, spre Dumnezeu!