Ai simțit al meu suspin
Autor: Florența Sărmășan
Album: Harul scump al Domnului
Categorie: Slujire
Ai simțit al meu suspin


Doamne, gândul mi-e la Tine
Zi de zi, se vede clar
Că tot ce mi-ai spus Tu, vine
Lupta, n-a fost în zadar.

Căci am dus, lupta cea dreaptă
M-am rugat și am postit,
Fapte am, cerul m-așteaptă
Înspre Tine, Domn iubit

Am crezut și cred în Tine
În toate, ce mi-ai promis
La cer vreau, s-ajung cu bine
În frumosul Paradis.

Am trecut prin încercare
Chiar de mii și mii de ori
Și am simțit că mult mă doare
Și acum, mă iau fiori

Peste bune, peste rele,
Am trecut, cu mine ai fost
Știai temerile mele
Tu, la toate mi-ai dat rost.

M-ai condus, m-ai învățat
Cum să fiu pe placul Tă
În tot, putere mi-ai dat
Sfânt și mare Dumnezeu

N-ai lăsat pe cel hain,
Să mă pună, la pământ
Ai simțit al meu suspin
Căci Tu ești divin, ești sfânt.

Ai simțit durerea mea,
Când am fost, greu încercat
Mi-ai mângâiat inima
Pe cel rău, nu l-ai lăsat

Să se bucure de mine
De necazul ce-a venit
Ai stat Doamne lângă mine
Sus m-ai pus, mi-am revenit.

M-ai pus iarăși pe picioare
Ca să pot, să Te slujesc
Și a cerului splendoare
Și mai mult să mi-o doresc.

Tare vreau Isus iubit
Să trăiesc în veșnicie
În pace și ocrotit
În a Ta Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 21 mai 2025

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/304470/ai-simtit-al-meu-suspin