Cine-s eu, de mă iubești?
Autor: Florența Sărmășan
Album: Harul scump al Domnului
Categorie: Slujire
Cine-s eu, de mă iubești?


O întrebare mă frământă
Cine-s eu, de mă iubești?
De ce, pe-a Ta cale sfântă
Mă duci, să mă izbăvești?

Oare ce-s eu, pentru Tine
Care ești neprihănit,
De ce te lupți pentru mine
Fiule divin, iubit.

Ai lăsat sus, slava Ta
Pe al Tău Tată, L-ai lăsat
Ai venit jos, inima
Ți-am dat-o, căci m-ai salvat

Sus pe cruce țintuit
Ai dus chinul cel mai greu
Dar ai venit, m-ai iubit,
Mi-ai dat în dar, cerul Tău.

Infinitul, mi l-ai dat,
Pe-a Ta urmă eu pășesc
Păcatele, mi-ai iertat
Din inimă, Te iubesc!

Ai stat doar în jurul meu
Te-am chemat, prezent ai fost,
Scump și mare Dumnezeu
Ai dat vieții mele rost.

Mi-ai dat sens, ca să trăiesc
Lumină, ca să văd bine
Și mai mult să Te slujesc
Tu, grijă să ai de mine.

Ăsta este planul meu
Să fiu drept, să am tărie,
Să Te laud Domnul meu
Să-Ți dau slavă, numai Ție

Inima mea-Ți mulțumește
Doamne, Tu ești viața mea,
Cu Tine, tot înflorește
Stai cu mine, nu pleca

La cer vreau să fiu cu Tine
Căci pășesc, pe urma Ta
Ai milă Doamne de mine
Sunt al Tău, nu mă lăsa!

Amin

Câmpia Turzii, 20 mai 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/304443/cine-s-eu-de-ma-iubesti