M-ai învățat să port iubirea,
La gât o salbă să îmi fie,
Podoaba cerului mi-ai dat-o,
Ce fericire... bucurie.

M-ai învățat ce este-un zâmbet,
În inimă s-a zămislit,
Mereu ridic-a mea privire,
Mă face-ntruna fericit.

M-ai învățat să strig la Tine,
Să-mi fie strigătu-auzit,
Mă-nalță dincolo de cele,
Ce pe pamant greu le-am trăit.

Trec stelele ce le răsare,
Trec dincolo de răsărit,
Căci mi-e nădejdea o cărare,
Pe care urc spre infinit.

M-ai învățat ce e speranța,
S-alerg mereu neobosit,
Să văd în fața mea doar viața,
Să fiu spre ea de neclintit.

Să fiu sub soare o lumină,
Sub stelele ce strălucesc,
Sub luna-n noapte ce veghează,
Mereu sa-ți spun cât te iubesc.

M-ai învățat ce e cântarea,
Dă pace sufletului meu,
E minunat sa fiu cu Tine,
M-ai învățat să fiu al Tău.

M-ai învățat ce-i fericirea,
Când plânsul este-atat de-amar,
M-ai învățat de toate Doamne,
Durerii Tu îi pui hotar.

M-ai învățat ce este omul,
Nisip uscat, fum trecător,
O umbră rece, pieritoare,
Doar Tu al vieții ești izvor.

M-ai învățat să am privirea,
În zborul meu spre răsplătiri,
Să urc pe aripa credinței,
Ea este-a veșnicei iubiri.

M-ai învățat să am trăirea,
În voia Ta... și să trăiesc,
Cu suferințe și durere,
Cântând mereu... să te slăvesc.

Ești minunat... si-a mea iubire,
Spre cer înalță ruga mea,
Să mă auzi doresc întruna,
Ești Domnul meu... vei rămânea.
Amin