Din durerile trăite, versuri vii mereu se nasc,
Întâlnesc iubirea-n ele, ca pe drumul din Damasc.

Ma înalță după stele, aripi versurile-mi dau,
Ca să odihnesc la ape, clipe seci care nu au.

Dintr-o suferinț-adâncă, alinările le scriu,
Căci în mine este harul, Celui care-i veșnic viu.

Revărsat fără-ncetare, căci nu poate el seca,
Când mă trece de-ncercare, laud biruința Sa.

Laud cu un vers în cântec, dăruit ce e de sus,
Gura mea vestește darul, ce îl dă numai Isus.

Mai vestesc încredințarea, care mi-a încredințat,
Că e viu, Isus trăiește, Fiul cel de Împărat.

Scriu un rând pe-o coală albă, ce se scaldă-n al meu plâns,
Scriu mereu doar izbăvirea, să nu cad în luptă-nvins.

Mă hrănesc cu mană sfântă, cercetat în versuri sunt,
Ce mă fac să las o urmă, albă pe acest pământ.

Bucuria mă inundă, ploaia harului de sus,
Ce mă face pe-o hârtie, să îl laud pe Isus.

Chiar de-i grea, chiar de-i ușoară, calea mea pe-acest pământ,
Rugăciunea-n poezie, mi-e putere-n Duhul sfânt.

Darurile Sale toate, sunt tăriea mea mereu,
Căci sunt daruri dăruite, de-al meu Domn... de Dumnezeu.

Stau la revărsat devzare, ca să scriu ce-are de spus,
Căci Acel care îmi spune ca să scriu... este Isus.

Dealul greu prin suferință, l-am urcat mereu ușor,
Căci în mine niciodată, sec nu este-al Său izvor.

Mulțumesc în orice clipă, pentru tot ce am primit,
Mai presus de toate-i darul, ca sunt astăzi mântuit.

Armele iubirii Sale, le-am primit, nu sunt înfrânt,
Sub pecetea înfierii, sunt salvat prin Duhul sfânt.
Amin