Isuse Tu ești pâinea vieții
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Isuse Tu ești pâinea vieții,
Flămând în Tine nu pot fi,
Izvor de apă cristalină,
Ce-mi poate setea potoli.
Căci pentru cel ce arde-n sine,
După iubirea cea de sus,
Nu stai vre-o dată-n nepăsare,
În ajutor îi vii Isus.
Isus ești farul de lumină,
Luceafărul din zori de zi,
Cu Tine calea e senină,
Chiar dacă nori vor poposi.
Chiar de e noaptea mânioasă,
Adâncul ei înfuriat,
Cu Tine nu am nici-o teamă,
Lumina Ta m-a luminat.
Isuse Tu ești începutul,
În care azi nădăjduiesc,
Prin Tine pot găsi eu viața,
Prin Tine azi spre ea grăbesc.
Îngreunată mi-e urcarea,
De poala Ta mă țin mereu,
Căci numai lângă Tine Doamne,
E-așa ușor... când este greu.
În mâna Ta este dreptatea,
Și judecata e a Ta,
Tu nu privești o clipă fața,
Dreptate ce nu poate-avea.
Privești spre inima zdrobită,
Căci milă ești Tu Dumnezeu,
De îndurarea Ta cea mare,
Am totdeauna parte eu.
Ieșire ești din strâmtorare,
Atotputernic Împărat,
Pe-ai Tăi copii îi treci de vale,
Ca să îi scoți la locul larg.
Ești capătul de întuneric,
Ești răsărit fără apus,
Pentru acei ce-și dau silința,
De-a fi cum Tu ai fost Isus.
Ai măsurat cândva pământul,
De Tine-a fost întemeiat,
La glasul Tău oprește vântul,
Căci Tu ești viu și-adevarat.
Îți cântă stelele în strajă,
Și razele ce le cobori,
Nu-i nimenea ca Tine-n ceruri,
Nici pe pământul de sub nori.
Tu faci ca iarba să răsară,
Și florile le înflorești,
O ne-ncetată primăvară,
Celor ce plâng le dăruiești.
E stins pământul fără Tine,
Lumină, dragoste-am găsit,
Lucrarea Ta este măreață,
Caci Doamne ești nemărginit.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/304372/isuse-tu-esti-painea-vietii