Rândunică-n lume călătoare,
Tu ne-aduci al primăverii soare
Și pământul ni-l presari cu floare...

Cerul ni-l despici cu bucurie,
Vântul căldicel în nori adie
Și natura parcă reînvie...

Noi privim și-ți urmărim cărarea...
Și simțim în piept adânc ardoarea
Precum tine să străbatem zarea...


Rândunică roșie-n bărbiță,
Ce sublim ne spui de suferință
Și de-o dulce, dulce biruință...

Tu mărturisești despre martirii
Care-au intonat Imnul Iubirii
Pe arene-n clipele jertfirii...

Noi privim bărbița-nsângerată
Și ne amintim ce-a fost odată...
Și tânjim să fim 'n-aceeași ceată...


Rândunică ce te 'nalți spre soare,
Prea curând ne lași și pleci în zare...
Și pe-acei ce te iubesc îi doare...

Tatăl cel ceresc prin tine-arată
Actul de ruptur-adevărată
Inimii de lume prea legată...



Inimă... Prefă-te-n rândunică
Și ridică-ți dorul fără frică -
Tu de-aici oricum nu iei nimică... !

Varsă-ți chiar și sângele din vine,
Pradă fii golirii cea de sine,
Domnul spre-a domni deplin în tine... !

Și, o clipă dacă te mai doare
Sau că-ți este frică ți se pare,
Tu ești inimioară... călătoare... !

17 Mai 2025