Noi în Hristos (10)
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

                                                    Noi în Hristos (10) 

    Efeseni 1:3-12. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, „în Hristos”! În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat „în Preaiubitul Lui”. „În El” avem răscumpărarea, prin sângele Lui – iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul „în Hristos” toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. „În El” am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit „în Hristos.” 

    Binecuvântata învățătură a lui Dumnezeu, de care noi Biserica, Mireasa Domnului Isus, care am fost rânduiți mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniții Lui, să învățăm adevărata noastră identitate „în Hristos”, prin învierea Domnului Isus, să fim făpturi noi, adevărații „fii”, de Dumnezeu și sufletul nostru înfiat „în El” să fie și el transformat și adus la „VIAȚA” „în Hristos” și împreună duhul noastru, sufletul și trupul să fie întregi și sănătoase „în Hristos”. Scopul? „o viață de biruință pe pământ și o veșnicie cu El”. Toate binecuvântările aceste au fost și sunt plăcerea și voia lui Dumnezeu, ca El să fie lăudat spre slava Harului Său, primit „în Hristos”, Preaiubitul Lui. „În El” avem iertarea păcatelor, răscumpărarea sufletelor noastre. „În EL” am fost îmbogățiți cu pricepere, înțelepciune, descoperindu-ne „taina voii Sale”, adusă la îndeplinire „în Hristos”. Hristos și Biserica este. . „taina, care nu le-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum le-a fost descoperită acum sfinților apostoli și proroci ai lui Hristos, prin Duhul: că, adică, neamurile sunt împreună-moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus.”

   -Suntem favoriți Tatălui, din toată creația Lui, nu că am fi noi -cineva-, ci pentru că „ne-a făcut El, „Cineva”. Suntem Trupul lui Hristos, El Isus, fiind Capul Trupului, Templul Lui, Casa Lui, Locul pregătit pentru noi,”în Hristos”. „În El”, Dumnezeu Și-a unit toate lucrurile, cele din cer și cele de pe pământ. În Duhul noi suntem ascunși „cu Hristos” în Dumnezeu, în locurile cerești, la dreapta Tatălui și de acolo trăim în trupuri de carne pe pământ ca în cer, iar sufletele noastre învață și ele trăirea și umblarea noastră „în Hristos”, descoperind tot mai mult adevăratele bogății ale slavel LUi, manifestată permanent peste noi, în toată plinătatea, „în Hristos”, ca să creștem un Trup sănătos după cum ne alimentează Capul nostru, Hristos Domnul și descoperind tot mai mult adevărata noastră moștenire adusă la Cruce, „în Hristos”. Suntem moștenitori ai Tatălui nostru, fiind fii Lui preaiubiți și frații dragi ai Fiului Cel mare, Domnul Isus Hristos.

   Efeseni 3:20-21. „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și „în Hristos Isus”, din neam în neam, în vecii vecilor!” Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/304285/noi-in-hristos-10