Când soarele în plinătatea lui produce armonie.
Când luna cea curată este minunată.
Când stelele pe cer licăresc în noaptea cea întunecată.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!

Când norii pe cer aleargă grăbiți.
Când picuri de apă se scurg din universul infinit.
Când razele de soare străbat norii încărcați de apă.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!

Când la adierea vântului tresar brazii cei falnici și florile pe câmp.
Când iarba sub picioare servește pătură pentru pământul îmbătrânit.
Când bobul de nisip slujește ca hotar pentru oceanul infinit.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!

Când leul mugește în savană și boul paște în islaz.
Când vulturul plutește sub bolta cea albastră.
Când omul plăsmuit există, se mișcă și respiră.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!

Când în grădina cea sublimă s-a strecurat un șarpe.
Când pomul a devenit seducător prin glas străin încântător.
Când ochii s-au deschis și omul a realizat, Dumnezeu a căutat pe omul cel creat.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!

Când Isus Hristos s-a întrupat, a învățat și-a vindecat.
Când omul s-a împotrivit, El a murit crucificat și cerul s-a întunecat.
Când a murit a Înviat și prin credință este salvat, omul ce la acceptat.
Îmi zic, ce bun și mare este Dumnezeu!