Mi-a fost odată sete
dar, nu de apă pământească
Ce-o găsești pe-alocuri
în lumea cea firească

Mi-a fost odată foame
dar, nu de miez de pâine
Că am avut destulă
fără grija cea de mâine

Mi-a fost sufletul pustiu
ca o cetate părăsită
Care în orice clipă
putea a fi zdrobită

Mi-a fost viața grea
necazul era peste tot
Și întristat am spus. .
renunț, că nu mai pot

Dar, nu a fost sfârșitul. .
ci ridicarea mea deplin
Când mi-a întins mâna
Domnul, universului sublim

A venit, când l-am chemat
dintr-o inimă zdrobită
Iar din izvorul său mi-a dăruit
o apă nemaiîntâlnită

Și-această apă m-a făcut
o ființă deplin nouă
Veniți de luați acestă apă
veniți, vă spun azi vouă

La izvorul vieții noastre
ce toarnă viață-n noi
Și satură flămânzii
care în suflet sunt reci și goi

Acest izvor este Isus
veniți la El, cu mic, cu mare
Ca să primiți un dar nespus
a, cerului scumpă iertare.