Crezi că viața îți aparține?
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Mărire Ție Doamne
Categorie: Trezire si veghere
Crezi că viața îți aparține?

Omule făcut din lut, crezi că viața ți-aparține?
Crezi că poți să faci cu ea, tot ce ți se pare bine?

Crezi că ești stăpânul tău? Să înjuri, să poți fuma?
S-ai o viață desfrânată, să blestemi, să poți fura?

Crezi că poți face păcate după cum îți place ție,
Să trăiești în lumea asta din beție în beție?

Tu nu știi că viața asta, acum nu-ți mai aparține?
Că ai fost răscumpărat din păcat și din rușine?

Tu nu știi ce valoroasă este viața ce-o trăiești?
Tot ce trebuie să faci este ca să ți-o sfințești.

Tu nu știi că Domnul Vieții a purtat păcatul greu,
Că la Golgota pe cruce a murit în locul tău.

Că ai fost răscumpărat cu un preț atât de mare,
Că prin sângele lui Isus, tu ai căpătat valoare?

Hai întoarce-te la Domnul, El este Stăpânul tău
Te-a răscumpărat cu sânge din ghiarele celui rău.

Te așteaptă cu iubire ca să fii a Sa mireasă
Ca-ntr-o minunată zi să te ducă în cer acasă.

Amin!
15.05. 2025
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/304245/crezi-ca-viata-iti-apartine