Prin glas de străjer, din a cerului slavă,
De-atâtea ori, Doamne, Tu omului spui
Ce-i stă înainte, ce-ai vrea să-nțeleagă
Sau ce-ai vrea să schimbe în faptele lui.

Și ca în pustiu, când la Cortul Întâlnirii
Veneai să vorbești slujitorilor Tăi,
Și astăzi cobori și descoperirii
Dai ce e ascuns în a timpului văi.

Căci numai o clipă sub norul ceresc
Revarsă în inimi căldura-Ți de Tată,
Sub el ni se pare atunci că se-opresc
Pământul și cerul deodată.

Cuvântul Tău este un sol vestitor
Ce raza luminii din ceruri o poartă
Să lase în suflet, în duh și în dor
Cu multă blândețe a sfatului daltă.

Cuvântul Tău este acea mângâiere
Ce duhul de om din al Tău Duh primește
Și-n urmă el poate să lupte, să spere,
Nădejdea lui nouă în Tine va crește!

Cuvântul Tău este zidirea ce face
Din Trupul Bisericii Tale în lume
Mireasa ce chipul ceresc să îmbrace
Iubind și sfințind frumosul Tău Nume!

Cu bunăvoință, din sfatul de sus,
Deschizi pentru om adâncuri eterne
Și-i dai ajutor, lămuriri și răspuns,
Privirea îi cheme spre-ale cerului taine.

…Rămâi, Tu, Isuse-n popor călăuză
Și spune-ne ceea ce Tu vrei să știm,
Ne fie urechea în Tine străpunsă
Ca robii statornici ai Tăi noi să fim.

Ne-ajută de-acum când o dată vorbești
A noastră-ascultare îndoită să fie,
În viețile noastre Tu să strălucești
Ca Moise plecând de la Cortu-ntâlnirii.

Căci Cel ce ne-mparte cuvânt de profet
Nu e nici străjerul, nici omul de jos
Ci, Tu, Dumnezeu, prin al Tău Paraclet
Și astăzi lucrezi între cei în Hristos.

Amin!