Cine minte reușește
Pe alții uneori să-nșele,
Dar nici cinste nu găsește,
În noroi se adâncește,
Cade în păcate grele
Și nu caută să se spele.

De te-ascunzi sub ruptul țol,
Șansa ta-i atât de mică.
Minciuna te dă de gol,
Că-i spoită cu nămol.
Adevărul te ridică,
Și de ai nădejde mică.

Cu minciuna mai prânzești
Câteodată, așa grăbit,
Dar de cină nu găsești,
Dacă nu te pocăiești.
Omul prins că-i necinstit
Nicăierea nu-i primit.

Nu te-ncurca cu lăudăroșii,
Laude și bani căutând.
Dacă ari cu mincinoșii,
Cum te-au tocmit ticăloșii,
Grapi cu spatele curând
Și te lasă-n câmp flămând.

De orice-auzi să nu te miri
Pe-acest pământ călătorind
Că oameni-s cu multe firi,
Tot pe-atâtea-s și rodiri.
Și-ai să vezi din când în când
Ce nu ți-ar fi trecut prin gând.

Fățarnicu-n costum de gală
Este ca mormântul văruit.
Din afară-i doar poleială,
Tot ce-arată-i doar păcală.
După ce omul a murit,
Dinăuntru... fugi scârbit.

Ferice de cine-arată
Și-năuntru ca și-afară,
Are viața lui curată
Ne-ntinat și fără pată.
El e azi o floare rară
Și lumina lui e clară.
Amin.
(Sâmbătă, 11 aprilie 2020)