De ești o mamă proaspătă de prunci
Sau de ți-s mari deja ai tăi copiii,
Aș vrea să-ți spun, tristețea s-o arunci,
Sărută-le obrajii lor zglobii!

Al nostru Dumnezeu cu prunci te-a înzestrat,
Să poți ca să oferi iubire și căldură.
Prin Ei te prelucrează să fii aur curat,
Iubește-i tot mai mult, ca să-i ferești de ură!

Adesea cazi, și oboseala minții
N-o vede nimeni, decât Dumnezeu.
În Taină Domnul își zărește sfinții –
Fii tare, Cel Preasfânt e scutul tău!

Adesea știu că ai tu mâinile obosite
De truda ce o faci prin casa ta mereu,
Aprecieri puține și scâncete dosite,
Ce le auzi întruna, și nu îți pare greu!

Nopți nedormite ai și rugi stăruitoare,
Și truda ta ți-o porți privind cu ochi senini.
Ai tăi copiii te au în viața lor drept soare –
Nu te-ntrista, e timpul să alini!

Adesea știu că doare iubirea ce o dai –
Din timpul tău sacrifici, din suflet tu rupi flori.
Iubirea ta plăpândă, pentru cei mici e rai –
Și-n ceruri o să ajungi cu acei biruitori!

Iubind fără condiții, lucrând fără de plată,
E sufletul umil al celei ce e mamă –
Nu obosește-n rugă, să steie îngenuncheată,
Lăsându-și copilașii în cea mai tare palmă!

Știu că ades te doare, tristețea ta adâncă,
Care o poți vărsa doar la Hristos și cruce –
Nu dispera, căci sub picioare ai o stâncă
Ce mare răsplătire în cer îți va aduce!

Nu crești doar mici copiii, ci oamenii de mâine –
Pune în ei iubirea, cea sfântă și curată.
Tu fă din ei valori, fără de preț rubine –
În spatele valorii, e-o mamă adevărată!

În spatele acelor, ce-s oameni credincioși,
Al celor care traiul în viață li-e curat,
E-o mamă obosită, dar ochii tot voioși,
Ce și-a sfârșit lucrarea și pretu intreg a dat!

Dar mai presus de toate, tu mamă visătoare –
În ale tale mâini ai fii de Dumnezeu.
Aceasta în viață e cea mai sfântă onoare –
Zidește-n a lor inimi preasfântul Rai al Său!