La ceas de liniștite vecernii, sub candela târzie
Inima preget îmi plec, să bată, să spere, să scrie
Pe covor de îndurări mă prostern ușurat de povară
Lăuntru-mi să mistui aș vrea pe altar, ca o jertfă de seară
Ce scumpă iertare, coboară spre lume, prin Mielul cel sfânt pe cruce răpus
Firava mea jertfă înalț spre
Tine, mireasmă subțire;
Aproape că nu-s.
Sub candela inimii flacăra mi-e abia pâlpâire
Doar lacrima Ta de miel a adus ochilor mei limpezire
Ți-am văzut chipul în ea, trist, dar ocean de iubire
Cum, oare, lacrimă de Miel te cobori uneori sub pleoape, ce nu pot să te poarte?
Să-mi înflăcărezi candela, cu cerul mai aproape
Plăpânda mea jertfă de seară, prilej de unire cu El
Iar dimineața- o imensitate de înflorire, udată din al Lui izvor de iubire
Sub candela de veghe în seara mea târzie
Îmi îndemn inima să bată, să spere, să scrie,
Să bată tandru, duios și ceresc, în ritm de primăvară
Ca și cum ar bate pentru ultima oară
Să spere spre lumină căci noaptea grea se duce
Din spatele Golgotei lumina blând străluce
Să scrie cât mai poate cu literă subțire
Un vers spre slava crucii din seara de jertfire.

✍️Ghiță Stoian