Atunci am înţeles statornicia,
Când m-am lovit cu umărul de munte.
Eram condor, zburând copilăria
Ce-o poartă fiecare om pe frunte.

Şi cetina de brad mi-era obstacol
Şi învăţam că zborul cere cost,
Urcând cu fiecare gând miracol
Plantam balada vieţii avanpost.

Mi-am zis: să nu râvneşti la slava
Ce Semiramis o căra în vis.
Vei aburi oglinda din bruhaha
În care Nimrod singur s-a ucis!

Ci tu să-nalţi cât poţi mai sus iubirea
S-o legi de aripi şi s-o fâlfâi vie
Ea îţi va muguri dumnezeirea
În tine locuind o veşnicie...