Ti-am rasplatit mereu
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ți-am răsplătit mereu, mereu cu fapte rele
Privindu-ți bunătatea un lucru de moment
Mergând n-apoi la porci, n-apoi la roșcovele,
Uitând că-n clipe grele nicicând n-ai fost absent
Ți-am răsplătit mereu, mereu, mereu cu ură
Lovindu-te cu pietre când m-ai hrănit cu pâine
Iar vasul meu de aur e plin acum de zgură
Iar Tu mai poruncești ca să mai am un mâine?
Ți-am răsplătit mereu, mereu cu nepăsare
Când coasta-Ți fu străpunsă și cuie-n mâini, picioare
Pe lemnul de durere, în arșița cea mare,
Ai mai strigat: „O, Tată, și pentru el iertare!”
Ți-am răsplătit mereu, mereu cu vorbe grele
Deși Tu mi-ai dat grai ca să Te pot sluji
Mi-am murdărit și ochii, chiar mâinile și ele,
O, nu știu de-i ceva ce am uitat, mânji…
Ți-am răsplătit mereu, mereu nemulțumire
Crezând că e normal să umblu și să văd
Uitând că fără Tine e totul amăgire
Și doar nădejdea-n Tine mă smulge din prăpăd
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/302361/ti-am-rasplatit-mereu