O, dragoste respinsă şi har dispreţuit,
nu-s mai amare lacrimi ca ale voastre-odată
când sufletul în flăcări va plânge chinuit
şi-şi va aduce-aminte chemarea lepădată.

Suflete ce încă ai
harul să te-ntorci spre rai,
- să nu plângi odată greu...
Vin-acum - la Dumnezeu!

O, Sfânt Cuvântul Vieţii atât de bun şi-aprins
ce astăzi încă dulce spre orişicine sună,
cum vor striga din flăcări acei ce te-au respins
învinuindu-şi veşnic orbia lor nebună!

O, dac-ar mai întoarce vreodată-acel timp sfânt
ca harul fără margini al lui Hristos - să cheme,
cum l-ar căuta cei care sunt astăzi sub pământ,
cum l-ar primi cei care sunt astăzi sub blesteme.

O, de-ar pătrunde-n tine un cât de slab ecou
din plânsetele celor din chinurile-amare...
Cum L-ai căuta pe Domnul şi naşterea din nou
şi cum ţi-ai duce viaţa în lacrimi şi-nfrânare!