Relații        
        
            Autor: Constantin Sferciuc
            Album: Rodirea
            Categorie: Slujire
        
        Relațiile noastre frățești, le construiește Dumnezeu,
Ca să avem mereu, prieteni buni și la bine și la greu
Părtășia noastră la credință, să se arate  prin fapte
Nu ținem seama de bârfe, și de-a vrăjmașului șoapte.
Pocăința este lucrarea, ce ne aduce vieți schimbate
Și cu dragostea de sus, și părtășie, vom trăi în unitate
Aceste relații prietenești bune, se reflectă în credință,
Chiar dacă câte o dată noi, mai trecem prin suferință.
Ce am văzut ce am auzit, și vouă  prieteni vă spunem
Ca părtășia noastră, prin credință, să o întreținem
Vă spun adevărul ce mă determină  să fiu credincios,
Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos.
Relațiile noastre se întemeiază pe dragoste și lumină
Așa avem părtășie bună și suntem iertați de orice vină
Dacă umblăm în întuneric mințim și adevărul nu trăim
Apoi ne contrazicem, ne jignim, și cu vorbe ne ciorovăim.
Doamne Tu ești credincios, căci la părtășie ne-ai chemat,
Cu Fiul Tău, Domnul nostru Isus Hristos, care l-am urmat
Îți mulțumim, Tată, pentru relații, și părtășii prietenești,
Și pentru toată înțelepciunea de sus, cu care ne hrănești.
                                                           04.03. 2025        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/299510/relatii