Un dor fără seamăn în suflet păstrez,
Un vis pentru veacul ce n-are sfârşit,
Cu toată fiinţa din zori să lucrez,
În slujba Acelui ce-ntâi m-a iubit.

Pe Stânca vieţii să stau neclintit,
Şi-n Ceruri palate mereu să zidesc,
Să fiu todeauna, deplin pregătit,
Să plec înspre Slava eternă doresc.

Cu ochii-ndreptaţi totdeauna spre Cer
Pe "Malul speranţei" să fiu ca un far,
Prin valea umbrită de nori, mesager,
Ce poartă "Drapelul salvării" prin Har.

O clipă măcar să nu treacă doresc,
În care să nu împlinesc Voia Ta,
Spre Tine Isuse, cu drag să privesc
Şi sfânta-Ţi prezenţă doar pace să-mi dea.

Mulţi ani de-ar mai fi pe pământ să trăiesc,
Cu Tine Isus, să trăiesc fericit,
Şi dacă ar fi drumul meu să-l sfârşesc,
Să fiu totdeauna de zbor pregătit.

Fiorii plecării din lumea de chin,
Nu vreau niciodată în suflet să-i am,
Ci dorul de Cerul cel veşnic senin,
Să-mi toarne în suflet al păcii balsam.

Şi dacă ar fi prin necazuri și chin
În valea umbrită de moarte să trec,
Şi-n ziua durerii, și-n ceasul senin,
Să pot spune: "Doamne, sunt gata să
plec!