În clipa mărturiei        
        
            Autor: Traian Dorz
            Album: Cântări de Sus
            Categorie: Rugăciune
        
        În clipa mărturiei Tale
dezbracă-mi teama și sfiala,
să-nfrunt cum cere Adevărul
trufia, mlaștina și fala...
Și-mbracă-mă-n puterea plină
de stăpânire și dreptate
ce totdeauna face cinste
soliei Tale-adevărate.
În clipa rugăciunii Tale
dezbracă-mi gheața și-amorțirea
să mi-o înalț cu vrednicia
ce-o cere taina și sfințirea...
Și-mbracă-mă cu raza sfântă
ce arde-n para mântuirii
să-mi ducă rugăciunea până
la Tronul Veșnic al Măririi.
În clipa încercării Tale
dezbracă-mă de nerăbdare,
să-mi pot sui întreg calvarul
cu liniștită ascultare...
Și-mbracă-mă cu-ncredințarea
că toate-mi vor sfârși cu bine,
ca mărturia vieții mele
să-mi fie vrednică de Tine.         
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/298588/in-clipa-marturiei