Orișicât mi-ar fi curate        
        
            Autor: Traian Dorz
            Album: Cântările din urmă
            Categorie: Rugăciune
        
        Orișicât mi-ar fi curate
gândurile și umblarea
nu pot fi aici de-a pururi
oaspetele Tău Isus.
Vin și clipe când m-alungă
vânturile și-noptarea
vin și nori să-mi stingă duhul
stări când pacea mea s-a dus.
Cum Te rog atunci Isuse
să mă nalți cât mai degrabă
- dureroasa cheltuire
însă mă slăbește-amar.
Tu, ce-mi poți salva lumina
vindecă-mi voința slabă
primenește-mi untdelemnul
umple-mă din nou cu har.
Cu fiorul rugăciunii
să-mi alungi atunci mâhnirea
cu spălarea-mpărtășirii
fă-mi iar chipul strălucit.
Cu sărutul mă sfințește
mă-nveșmântă cu iubirea
și mă fă din nou Isuse
oaspetele Tău iubit.         
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/296374/orisicat-mi-ar-fi-curate