Nalță-te cântarea mea,
iarăși peste stele,
pân-la Cel ce-I duci așa
gândurile mele,
spune-I inima mea Lui
tot ce te frământă
nu-i pe lume dulce nu-i
gând ca cel ce cântă.

Focul inimii ce-l pot
lacrimile-aprinde,
Lui să I se nalțe tot
până-L va cuprinde,
lacrimile vor spăla
sfintele-I picioare,
astfel se va vindeca
tot ce mă mai doare.

Numai gândul cel curat
are căi divine,
până unde nu străbat
nimenea altcine,
și-acest trup când va cădea
cu alt trup voi trece
unde cu iubirea mea
veșnic voi petrece.