La răscruce de drumuri
Pe-unde toți se perindă
Stă un om c-o poveste
Trăită, simțită
De-oricare.
O poveste c-un drum înfundat,
O poveste cam sumbră
Despre viață și moarte-n păcat,
De lumină și umbră...
O poveste cu-nfrângeri,
Despre lanț și-nrobire
Și-o poveste c-o Mână întinsă
Care dă mântuire.

Cu aripile-nvierii din moarte
El vestește mereu ca s-audă
Trecătorii prin viață,
Prizonierii de soarte,
Toți aceia ce-n beznă se-neacă,
Toți ce cred că n-au ce să mai facă:

" - Ascultați-mi povestea
Cu-ascuțită simțire
Și decideți ce faceți
Cu-a voastră trăire!
Pocăiți-vă, oameni,
Veniți la Hristos!
Vă opriți din vârtejul
Ce vă trage în jos!

Fiindcă eu nu aveam
Nici busolă, nici hartă,
N-am văzut cum rătăcesc
Într-o intersecție
A ideilor;
Într-o viață deșartă...
Întorc ochii într-o parte.
Acolo mă așteaptă
Întunericul.
Alunecos,
Mă îmbie
Să deschid ochii mai bine
Să văd că bezna
Nu-i neagră de tot,
Că ea are străluciri
Ca de praf de stele,
Ca de nestemate.
Și mai are funii de mătase
Cârlige de aur,
Cercuri de argint
Șiraguri de perle ale dorințelor,
Râsete vesele, mișcări dansante
Ale duhurilor din lampă.
Și... era să uit! ...
Și un zvon de muzică
După pofta clipei schimbătoare!

Când să pășesc într-acolo,
Mă trage de mânecă
Și gându-mi întunecă
Șuvoiul
Unui sens giratoriu
Unde intră
Cărări întregi de idei
De vieți,
De-nchinări.
Mă repede:
- Hei, intră în ritmul nebun
Căci strici armonia!
Drept cine te crezi,
De sfidezi unitatea
A tot ce există, a tot ce se-abate
Din colțuri de lume, din ceasuri trecute,
Unirea a tot crează virtute!

Eu, dau să mă trag speriat la o parte.
Și-aud: , , Egoist și sălbatic mai ești!
Oricum tot te-nghite curând,
Nu te pune cu soarta,
Tu, fărâmă, te pleacă, acceptă și gata!"

Mai retras, lângă drum,
Cu priviri de ranchiună
Dirijând circulația asta nebună,
Ba s-o ia înspre beznă,
Ba să vrea unitate,
Ba la el să rămână căutându-și dreptate,
Drept și-nalt și clipind din trei ochi în culori,
Semafor pentru lume,
Îmi face un semn
Spre el să mă-ndrume.
Să mă țină pe loc, îmi șoptește că-n mine
Dormitează o poftă
De tot ce-i pe-aproape.
El mă-ndeamnă să stau și să gust
Bunătățile lumii
Sau să umblu fălos
Pe-orice cale m-ar duce.
"De nu știi încotro, ia ascultă
Inimioarei ce-i place,
Nu uita de festinul mândriei
Și de haina lăudată
Mândru tare de propria-ti viață tihnită,
Tu exiști când,
Pictat în culori și sculptat ca din piatră,
Ești ființă perfect asortată cu alte
Opere de-artă!"

Încotro să mă-ndrept?
Vocea gândului țipă,
Că se simte legat și dator
Și o parte măruntă, măruntă
A măreței idei de unire
Prizonierul minciunii,
Al mândriei și plăcerii de-o clipă;
Strălucind a vopsea colorată,
Parcă, parcă...
Toate acestea mă prefac
Nu în artă,
Ci în stană de piatră!"

-----------------------------------

Cum să scape un om
Din cumplita vâltoare
Și-ncotro să mai fugă?
Parcă-i prins într-o noapte
Prea lată, prea adâncă și lungă!
Prea confuz,
El se-ntreabă
Pe bună dreptate
De ce gustul amar îi rămâne în gură
Când se-nfruptă din toate! ?

Dar în rana de moarte a luptei pierdute
Se coboară Lumina de sus.
Nimicite sunt toate
Aceste viclene idei colorate
Cu visări de mândrii, de luciri și de noapte!

În Lumină nu-i mit,
Teorii sau idee,
Ci-acțiunea salvării
Din căi efemere.
Da. Lumina-i Hristos,
Îi întinde o mână
Și îl scaldă deplin în lumina Lui bună.
Are-acum o busolă,
Mai are și hartă,
Și cunoaște ieșirea
Din cărarea deșartă.
Salvatorul i-arată oglinda spre dreaptă căință
Și îl face să-și umple ființa cu recunoștință.
S-a rugat de iertare pentru viața-i păgână.
Iar Hristos l-a iertat și i-a spus c-a plătit a lui vină.
Mântuit, are-un Tată în ceruri,
Nu mai poate să fie cel ce-a fost înainte,
Nu mai vrea vreo idee firească să-nvie!
Fiindcă Domnul țesut-a credința
Ca să știe precis cui se-ncrede din toată ființa;
Iar pe Calea cea bună,
Adevărul Cuvântului Sfânt îl îndrumă.
Nu mai vrea străluciri,
Mincinoasă trăire,
Duhul Sfânt îl conduce
De-acum spre sfințire.

Iar de-atunci...
La răscruce de drumuri
El stă drept și cu râvnă vorbește:
Cum să poată să tacă
Când bogate-s șuvoaiele
De oameni
Gata, gata să piară?

Strigă, strigă întruna!
Până vede
Cum răscrucile Terrei
Se umplu de alte voci
Vestind cu grăbire
Să se-ntoarcă la Domnul
Ai lor semeni
Ce-au pornit spre pieire.
Ei toți strigă neîncetat:
" - Ascultați-ne povestea
Cu-ascuțită simțire
Și decideți ce faceți
Cu-a voastră trăire!
O, veniți azi la Domnul!
N-așteptați, clipa trece,
Ea vă trage cu sine;
Doar la Domnul e Viața
Și ce bine-i, ce bine!"
Amin.