De n-ai fi tu
Autor: Doina Tudor
Album: Domnul te Cheamă vol 1
Categorie: Diverse
De n-ai fi Tu, Isuse drag,
N-aș fi trecut al casei prag,
N-aș fi avut timp pentru Tine,
Nici pentru tot ce este bine.

De n-ai fi Tu cărarea mea,
Urât de tot m-aș comporta,
Dar m-ai oprit din a clădi
Păcatul vechi, cel zi de zi.

Tu, blând Stăpân și bun Părinte,
Mi-ai pus în suflet grai fierbinte,
Și mi-ai șoptit, ușor, duios:
„Întoarce-te tu la Hristos!”

Mi-ai poruncit ca să vorbesc,
De rele să mă pocăiesc,
Iar pe vrăjmașul cel potrivnic,
Să-l iert cum n-a făcut-o nimeni.

Când lumea-ntreagă m-a lăsat,
Tu, Doamne, nu m-ai lepădat,
Cu lacrimi calde mi-ai spălat,
Tot ce în suflet am întinat.

Te-aștept cu dor, Isuse bun,
Pe cel de pe urmă al vieții drum,
Să-mi ștergi obrazul de durere,
În veșnica Ta mângâiere.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290592/de-n-ai-fi-tu