Apus spiritual        
        
            Autor: Alexandrina Tulics
            Album: Așteptări
            Categorie: Trezire si veghere
        
        Apus spiritual
 Ioan 11- Biblia-Referințe
Flămânde mâini se-nchină, se ridică,
spre Cel ce este Dumnezeu,
așteaptă, cer în rugă hrana,
dorită de sufletul în lume pasager.
Mai fă minuni și azi, c-atunci,
când l-ai strigat pe Lazăr, Doamne,
pecetluit pentru mormânt,
legat în feși, ascuns de soare.
Porunca strig-o pentru noi:
- Cu toți ieșiți afară!
Fiți liberi de-al lumii gunoi,
viața înșelătoare, grea povară!
Mai cheamă-ne și acum
cum l-ai strigat pe Lazar odinioară,
suntem atât de legați
de lume și confortul ei,
zdrobește legătura mortuară,
și fă-ne, Tată, liberi, porumbei!
E în apus spiritual, vedem cu toți,
ce ne-nconjoară,
mai strigă-ne spre nemurire,
să fim de moarte dezlegați,
ca Lazar odinioară.        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/289215/apus-spiritual