Pășind încet cu fruntea-nsângerată
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Diverse
Pășind încet cu fruntea-nsângerată
Hristos suia păcatul tuturor;
urma, strigând, mulțimea-nfuriată,
cerând amarul preț ispășitor.

Plângeau cei dragi cu inimi sfâșiate
când El spunea de cruntul viitor;
ce-amar plăti-va trufașa cetate
acest profetic preț ispășitor!

Ajuns în vârf, bătut pe cruce-n cuie
El se ruga iertând păcatul lor -
căci nu e grai în veac și veac să spuie
ce crunt și-amar e-un preț ispășitor.

Pe cruce-n jos curgând tăcut șiroaie
spre josnicul pământ ucigător,
spăla pe om de moarte și noroaie
Dumnezeiescul preț ispășitor.

Răbdând cu El sta Maica Lui zdrobită
cu ucenicul sfântului fior,
cutremurați de Taina profețită
ce scump și-amar e-un preț ispășitor.

...Doar tu nu vezi, doar tu rămâi departe,
doar tu privești la tot nepăsător -
o, nu te temi c-ai să plătești prin moarte
în veac amarul preț ispășitor?
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/28393/pasind-incet-cu-fruntea-nsangerata