Albastrul fluviu sfânt
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 11
Categorie: Diverse
1. Albastrul fluviu sfânt al cerului
îşi varsă taina adevărului
/: în mine, când ascult deplin
Cuvântul Tatălui Divin! :/

2. Îmi dă lumina sa pe-acest pământ
albastrul fluviu-al cerului preasfânt,
/: să am un trai mai luminos,
spre slava Domnului Hristos! :/

3. Mă poartă-n nesfârşitul său hotar,
albastrul fluviu-al cerului de har,
/: ca să slujesc lui Dumnezeu,
aşa cum El mă vrea mereu! :/

4. Îți mulțumesc de-albastrul cerului,
şi de lumina adevărului
/: în care Tu m-ai aşezat,
o, Tatăl meu Cel Minunat! :/

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 213
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/277652/albastrul-fluviu-sfant