Inima
Autor: Cristina Simota
Album: 1
Categorie: Multumire
În pieptul meu de carne cântă
O inimă spre slava Ta...
Și chiar de-adesea este frântă,
Îți mulțumesc și pentru ea...

Căci Imnul ei îmi amintește,
”Tic-tac!”, cum bate ne-ncetat,
Că Domnul Vieții mă iubește,
Că El îmi este Împărat...

Deși e mică și firavă
Și-adeseori îi este greu,
O, dă-i putere, Domn din slavă,
Să bată pentru Tin’ mereu... !

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/276110/inima