Cartea Bună
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 14
Categorie: Biblia
1. Cartea buna e aceea
care adevăru-l poartă.
Ea-i şi calea, e şi cheia
ce deschide-a păcii poartă!

R: Biblia, Biblia
e-a lumii Carte,
/: Dumnezeu, prin ea vorbește
să ne fie Parte, :/
să trăim cereşte,
să trăim cereşte!

2. Cartea bună este pâine,
e spirituală hrană,
pentru azi și pentru mâine,
să trăim fără prihană!

3. Cartea bună-i mângâiere
şi-ntărire în credinţă,
toarnă-n suflete putere
și spre ceruri stăruinţă!

4. Cartea bună-i primăvara
de lumină purtătoare.
Ea ne-ndrumă înspre Ţara
c-o eternă sărbătoare!

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 291
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/275995/cartea-buna