De ce stai la ușă Isus?
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Picături de har
Categorie: Trezire si veghere
De ce stai la ușă Isus?
Nu-i nimeni acolo să-audă
Cuvântul venit din ceruri de sus
Să deschidă și cu Tine să șadă?

De ce stai la ușă Isus?
Sunt oameni ce nu vor să-audă,
Îi deranjează ce ai de spus
De aceea nu vor să-Ți răspundă.

De ce stai la ușă? Te rog ca să intri!
Poftește! Sufletul meu te așteaptă,
Pătrunde-mi în inimă și în gânduri
Și dragostea Ta mi-o arată.

De ce stai la ușă și bați?
La mine ușa-i deschisă
Vino cu Tatăl, acolo intrați
Și pace lăsați-mi în casă.

El ne-a adus iertarea în dar
Ne-a ridicat din praf și cenușă,
Primiți-L acum cât mai e har.
Nu lăsați pe Isus să aștepte la ușă!

Amin!
10.04. 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/275311/de-ce-stai-la-usa-isus